Elenii, la raport. Misiunea UE-FMI va sta în Grecia toată luna septembrie

Delegaţia oficialilor Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene (BCE), care va reveni la Atena la începutul lui septembrie, va sta timp de o lună în capitala elenă, iar soarta următoarei tranşe din ajutorul extern va fi decisă după şedinţa Eurogroup din 8 octombrie, potrivit WSJ.com.
Economica.net - J, 09 aug. 2012, 06:46
Elenii, la raport. Misiunea UE-FMI va sta în Grecia toată luna septembrie

Evaluarea va determina dacă Grecia poate respecta condiţiile impuse de creditorii externi, iar rezultatele discuţiilor vor stabili soarta următoarei tranşe, de 31 miliarde euro, din împrumutul multilateral de 130 miliarde euro acordat statului elen. Tranşa include o sumă de 25 miliarde euro destinată recapitalizării băncilor.

Noua întârziere a ajutorului extern pentru Grecia este cauzată cel mai probabil de noile dispute dintre liderii politici de la Atena privind eventuale disponibilizări în sectorul public. Guvernul elen mai trebuie să identifice economii de până la 4,5 miliarde euro în cadrul pachetului suplimentar de măsuri de austeritate de 11,5 miliarde euro solicitat de creditorii internaţionali pentru următorii doi ani. Tensiunile ar putea atinge cote critice în contextul unei populaţii puternic afctate de măsurile de austeritate.

O sursă oficială UE, citată de WSJ.com, a declarat că experţii CE, BCE şi FMI vor ajunge la Atena la începutul lunii septembrie „şi vor sta toată luna, pentru a raporta în octombrie către Eurogroup”. Sursa citată se referă la şedinţa miniştrilor Finanţelor din zona euro programată pentru 8 octombrie. Misiunea creditorilor externi a plecat duminică de la Atena.

„Statele membre trebuie să vadă clar ce se întâmplă şi unde ne aflăm înainte de a începe din nou să plătească”, a afirmat oficialul european.

Tranşa a fost programată iniţial pentru luna iunie, însă a fost amânată din cauza alegerilor din Grecia din această vară, care au creat, potrivit oficialului citat, „întârzieri semnificative în implementarea” programului convenit cu instituţiile financiare internaţionale.

Guvernul elen, condus de premierul Antonis Samaras, s-a format în această vară după două runde succesive de alegeri generale, partidele pro-euro reuşind cu greu să obţină majoritatea.

Grecia riscă falimentul în viitorul apropiat, având o scadenţă de 3,1 miliarde euro pe 20 august în contul unor obligaţiuni de stat ajunse la maturitate.

Printre măsurile luate în calcul de executivul de la Atena se numără plasarea câtorva mii de angajaţi din sectorul public într-o „rezervă de muncă”, cu venituri reduse substanţial, însă unul dintre partidele din coaliţia de guvernare se opune vehement acestei propuneri.

Printre reformele dificile angajate de guvern, însă neabordate până acum, se numără măsuri de eficientizare a sectorului public. Grecia a promis, în acordul de finanţare externă de 130 miliarde euro, să concedieze 15.000 de bugetari până la sfârşitul acestui an şi un total de 150.000 până în 2015.

Avertizând parcă guvernul, sindicatul ADEDY al angajaţilor din sectorul public a cerut miercuri muncitorilor să fie pregătiţi să se opună propunerii privind „rezerva”.

Samaras se confruntă şi cu tensiuni din interiorul propriului partid, Noua Democraţie: premierul l-a exclus săptămâna trecută din grupul parlamentar pe Nikos Nikolopoulos, nemulţumit de măsurile de austeritate, reducând cu un vot, la 178 de membri, majoritatea pe care se poate baza executivul în legislativul de 300 de scaune de la Atena.

Te-ar mai putea interesa și
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Miniprix, unul dintre primii retaileri de fashion tip outlet din România, a generat anul trecut afaceri de numai 36,7 milioane de lei, cel mai mic nivel din 2020 încoace. ...
Ce afaceri a făcut anul trecut Zahăr Luduș, singura fabrica de zahăr controlată de antreprenori români
Ce afaceri a făcut anul trecut Zahăr Luduș, singura fabrica de zahăr controlată de antreprenori români
Fabrica de Zahăr Luduș, singurul jucător cu acționariat autohton de pe piața zahărului, a înregistrat anul trecut ...
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie ...
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de ...