Elevii şi studenţii se pot înscrie la noua ediţie a concursului naţional de securitate cibernetică UNbreakable România 2022, dezvoltat de Bit Sentinel şi Orange România

16 03. 2022

În 2021, peste 1.500 liceeni și studenți din aproape toată țara s-au înscris în programul care îi ajută să facă primii pași către o carieră în securitate cibernetică. Mai mult decât atât, 30% din tinerii care s-au înscris la primul sezon UNbreakable România au revenit și în sezonul de toamnă – iarnă cu forțe proaspete și gata să câștige un loc în topul național.

Concursul se va desfășura pe platforma tehnică educațională CyberEDU.ro, iar Orange România va promova programul în ecosistemul universităților partenere, unde este activ de peste 20 de ani prin Orange Educational Program.

„Cu fiecare nouă ediție, vedem tot mai mulți tineri care își doresc să facă primul pas în domeniul securității cibernetice, chiar fără să aibă foarte multe cunoștințe. Cu siguranță mirajul industriei și provocările continue nu fac decât să atragă, doar că, din păcate, nu este suficient – e nevoie de un efort susținut ca să ghidăm tânăra generație către un drum de specialist în securitate. Suntem în permanentă comunicare cu participanții și feedback-ul acestora în ceea ce privește experiența UNbreakable a fost foarte bun – atât exercițiile cât și susținerea mentorilor, printre altele, au fost foarte apreciate. Mai mult, avem chiar și povești de succes cu participanți care au reușit să își găsească un job în urma participării la UNbreakable”, a declarat Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel.

Ediția UNbreakable din 2022 vine cu o noutate ce poartă numele UNR 24/7/365. Prin intermediul acesteia, tinerii înscriși în program pot avea acces la resurse și laboratoare în afara perioadei competiționale direct pe platforma CyberEDU. Singura limitare este că universitățile sau liceele din care fac parte trebuie să se înregistreze în această activitate direct pe site-ul oficial.

Beneficiul principal al acestei inițiative este că elevii sau studenții se pot organiza într-un spațiu privat pe platformă, pentru a practica securitate cibernetică prin intermediul celor peste 100 de laboratoare gratuite. La rândul lor, profesorii vor putea urmări progresul studenților și elevilor într-un clasament dedicat pe unitatea de învățământ.

Cine se poate înscrie

Liceenii și studenții care frecventează o instituție de învățământ din România se pot înscrie gratuit la UNbreakable România 2022 pe site-ul oficial, începând cu 1 martie. Ulterior, ei vor putea participa la etapa de pregătire a competiției, care debutează la data de 4 aprilie. Timp de o lună participanții vor avea la dispoziție gratuit, resurse teoretice și o serie de activități practice (cursuri, webinarii, tutoriale video, exerciții), pentru a se familiariza cu metodologia și cu acest tip de competiție. De asemenea, ei pot discuta pe tot parcursul programului cu mentorii UNbreakable România pentru a clarifica orice nelămurire legată de concurs sau de securitate cibernetică.

„Deoarece securitatea sistemelor IT este o disciplină relativ tânără, universitățile și liceele sunt încă în perioada de evaluare vizavi de modul de introducere a cursurilor. În zona de business, organizațiile de top sunt dispuse să plătească un preț premium pentru experții în securitate care să le protejeze datele și să elimine vulnerabilitățile cibernetice. Noi considerăm UNR 24/7/365 soluția ideală pentru a crea mini comunități de pregătire în domeniul securității cibernetice la nivel de universitate și liceu, fiecare cu liderul ei și cu flexibilitatea în ceea ce privește viteza de derulare a activităților de parcurgere a teoriei și a lucrărilor practice’’, a declarat Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager la Orange România.

Calendarul de activități al UNbreakable România

După o etapă de pregătire intensă, UNbreakable România va avea prima fază de concurs, și anume concursul individual, în perioada 6 – 8 mai 2022. Participanți vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a rezolva exerciții de securitate cibernetică din cele mai diverse: de la categorii introductive la cele specializate de tipul criptografie și algoritmi de criptare, analiza traficului de rețea, securitatea și exploatarea vulnerabilităților în aplicații web și multe altele. Mai apoi, competiția pe echipe se va derula între 20 – 22 mai 2022. De această dată, participanții își vor testa abilitățile de comunicare și muncă în echipă. Ei vor concura, în echipe de maxim 3 membri, împreună cu prietenii din școala sau universitatea din care fac parte, împotriva tuturor celorlalte echipe.

Rezultatele celor două competiții vor fi incluse în calculul clasamentului final al liceelor și universităților din România – #ROEduCyberSkills, pentru a oferi o privire de ansamblu asupra nivelului de performanță în domeniul securității cibernetice la nivel național. La rândul lor, participanții vor avea un raport individual de performanță cu detalii despre activitatea lor din sezonul curent, rezultatele finale, o analiză a punctelor forte și a punctelor slabe și, în cazul participanților recurenți, evoluția de la un sezon la altul.