Elon Musk le recomandă americanilor să-i voteze pe republicani la alegerile de marți

Miliardarul Elon Musk, noul proprietar al platformei Twitter şi cel mai bogat om din lume, le-a recomandat luni americanilor să voteze pentru candidaţii republicani în alegerile de marţi de la jumătatea mandatului (midterms), în numele echilibrului între puterile executivă şi legislativă în Statele Unite, transmit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 nov. 2022, 19:38
Elon Musk le recomandă americanilor să-i voteze pe republicani la alegerile de marți

„Către votanţii cu gândire independentă: Împărţirea puterii limitează cele mai rele excese ale ambelor partide, de aceea recomand să votaţi pentru un Congres republican, dat fiind că preşedinţia este democrată”, a scris Musk pe Twitter către cei 114 milioane de abonaţi ai săi.

„Democraţii sau republicanii duri nu votează niciodată pentru cealaltă parte, aşadar votanţii independenţi sunt cei care decid de fapt cine e la putere!”, a adăugat el.

Musk a spus anterior că va vota pentru republicani, dar că îi sprijină pe moderaţii de ambele părţi.

Democraţii preşedintelui Joe Biden au în faţă o luptă dificilă pentru a-şi menţine controlul asupra Congresului. Analişti independenţi şi sondaje preelectorale prognozează că republicanii au mari şanse să câştige o majoritate de mandate în Camera Reprezentanţilor, în timp ce controlul asupra Senatului se anunţă mult mai disputat.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...