Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla

Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware a revenit asupra deciziei care l-a privat de pachetului său de remunerare de 55 miliarde de dolari, acordat de Tesla în 2018 ca stimulent pentru directorul său general.
AGERPRES - S, 20 dec. 2025, 12:02
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla

În afară de actuala sa avere de 679 miliarde de dolari, Musk câştigă şi disputa juridică pe tema pachetului său de remunerare din 2018. Tesla a mutat sediul social al companiei din Delaware în Texas în 2024, după ce un judecător din Delaware a anulat, de două ori, pachetul de 55 de miliarde de dolari acordat de Tesla lui Musk.

Reprezentanţii Tesla nu au răspuns imediat solicitărilor de a face comentarii.

În 2018, când a fost anunţat pachetul de remunerare, capitalizarea bursieră a Tesla se situa între 50 şi 75 miliarde de dolari. Dar de atunci problemele de producţie ale companiei s-au atenuat, ceea ce a permis majorarea vânzărilor şi creşterea capitalizării bursiere la un nivel care-i dă dreptul lui Musk să fie remunerat aşa cum i s-a promis.

În ianuarie 2024, un judecător de la Tribunalul din Delaware a decis că Elon Musk nu este îndreptăţit la pachetul de compensaţii masiv acordat de Consiliul de Administraţie al Tesla. Procesul din Delaware a fost demarat de un acţionar al Tesla, care s-a plâns de lipsa independenţei Consiliului de Administraţie al companiei faţă de Musk, care ceruse în 2018 un plan de compensaţii de 55 miliarde de dolari.

Avocatul acţionarului a argumentat că pachetul de compensaţii ar trebui evitat, deoarece a fost dictat de Musk şi reprezintă produsul unor false negocieri cu directorii care nu sunt independenţi faţă de el. De asemenea, compensaţiile ar fi fost aprobate de acţionari care ar fi primit informaţii incomplete.

La începutul acestui an, board-ul Tesla a aprobat un pachet intermediar de remunerare pentru Elon Musk, compus din acţiuni preferenţiale în valoare de aproximativ 29 de miliarde de dolari, şi care este destinat să îl ţină la conducerea companiei cel puţin până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...