Elveția ar putea renunța la achiziționarea sistemului de apărare Patriot, din cauza întârzieri livrării de către SUA

01 04. 2026
20250311-Martin-Pfister

„Anularea este întotdeauna o opţiune în caz de întârziere”, a declarat ministrul pentru agenţia de presă ATS-Keystone, după ce Departamentul federal al Apărării a confirmat că plăţile vor fi suspendate „până când Statele Unite vor anunţa ferm noi date de livrare şi termene de plată”.

Suspendarea plăţilor a fost decisă toamna trecută, după ce Washingtonul a anunţat că livrarea sistemului Patriot va fi întârziată ca urmare a sprijinului acordat Ucrainei.

„Încă pornim de la principiul că vom primi sistemul, dar nu ştim când”, a adăugat Pfister, precizând că evaluează diversele opţiuni cu Statele Unite. „O posibilă anulare face parte din plan, dar nu ştim condiţiile”, a menţionat el.

Săptămâna trecută, Consiliul Federal (Guvernul elveţian) a indicat că Statele Unite evită îngheţarea tranzacțiilor prin transferul plăţilor elveţiene pentru avioanele de vânătoare F-35 comandate de la ele în contul sistemului de apărare aeriană Patriot. Este vorba de o manevră autorizată, a notat Urs Loher, şeful agenţiei elveţiene pentru achiziţii militare, conform presei.

Dar, „dacă lichiditatea fondului scade sub un prag critic, proiectele pot fi suspendate sau chiar abandonate în cazul unei scăderi suplimentare”, a menţionat într-un comunicat Departamentul federal al Apărării, subliniind că „acest lucru ar putea afecta nu numai achiziţia sistemului Patriot, ci şi întregul portofoliu elveţian în cadrul programului FMS (Vânzări Militare Străine) cu Statele Unite”.

Washingtonul a afirmat că va informa Elveţia în următoarele săptămâni cu privire la progresul operaţiunilor, termenele de livrare, precum şi costurile şi consecinţele unei posibile întreruperi, a mai menţionat Departamentul federal al Apărării.

La începutul lunii martie, Guvernul elveţian şi-a anunţat intenţia de a examina achiziţionarea unui sistem suplimentar de rachete sol-aer cu rază lungă de acţiune, de preferinţă fabricat în Europa. Acest sistem ar completa sistemul Patriot, a cărui achiziţie a fost decisă în 2021 şi a cărui întârziere la livrare a fost estimată în martie de Berna la patru până la cinci ani.

Luna trecută, Elveţia a indicat şi că va putea achiziţiona doar 30 de avioane de vânătoare americane F-35A, în loc de 36, din cauza depăşirilor de costuri legate în special de inflaţie şi de evoluţia preţurilor materiilor prime.

Sursa foto: Wikipedia