Elveţia – Producătorii de ceasuri se aşteaptă la o încetinire, după un boom al vânzărilor în pandemie

12 04. 2023
ceas elvetian 673495875765849

„Am văzut cum în ultimele două luni piaţa este puţin mai lentă decât înainte”, spune Thierry Stern, preşedinte la Patek Philippe, o marcă de familie cu sediul la Geneva. „Nu aş spune că asta este foarte rău, dar văd cum încetineşte”, a adăugat Thierry Stern, într-un interviu pentru Bloomberg.

Oris, o marcă independentă, a informat că, deşi veniturile sale au înregistrat în acest an o creştere de două cifre, începe şi ea să vadă primele semnale ale unei încetiniri din partea comenzilor venite de la retaileri, .

„Vânzările sunt în continuare bune, dar constituirea de stocuri a fost una puţin mai lentă”, spune co-directorul general de la Oris, Rolf Studer.

Aceste comentarii reprezintă un prim semnal că piaţa ceasurilor de lux ar putea să înceapă să încetinească, după ce, în timpul pandemiei, cererea pentru ceasuri elveţiene a explodat până la un nivel record de aproape 25 de miliarde de franci (27,6 miliarde de dolari), pe măsură ce o nouă generaţie de consumatori, în special din SUA, au redescoperit ceasurile mecanice.

În continuare, cererea pentru ceasuri Patek, pentru care preţurile încep de la 30.000 de dolari, este mai mare decât oferta. Însă, preşedintele companiei spune că aşteptarea unor noi modele, precum şi îngrijorările cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia şi incertitudinea economică ar putea reduce apetitul consumatorilor.

În cazul Oris, pentru care preţul mediu de comercializare a ceasurilor a crescut de la 2.200 de franci până la 2.400 de franci, co-directorul general spune că piaţa din SUA este în continuare puternică, la fel şi cea din Franţa, însă în alte ţări din Europa, precum Germania, Belgia şi Ţările de Jos, situaţia este mai dificilă.

„Vedem cum oamenii sunt puţin mai prudenţi”, spune Rolf Studer.

La rândul său, Julien Tornare, directorul mărcii de ceasuri Zenith, avertizează că există „destul de multă instabilitate peste tot”, în pofida faptului că marca a încheiat anul 2022 cu cele mai bune vânzări înregistrate de la preluarea de către gigantul luxului Moet Hennessy Louis Vuitton în anul 1999.

Tornare a menţionat în mod special „trauma” provocată de închiderea timp de trei ani a pieţei chineze de retail, din cauza pandemiei, care a fost principala destinaţie pentru exporturile de ceasuri elveţiene, înainte de a fi depăşită de SUA, în 2021.

Cu toate acestea, încetinirea cererii ar putea fi şi o veste bună pentru Patek şi alte mărci importante de ceasuri de lux, precum Rolex, deoarece ar putea reduce timpul pe care consumatorii trebuie să îl petreacă pe listele de aşteptare înainte de a primi un apel de la dealerii autorizaţi de ceasuri elveţiene. Diferenţa dintre producţia Patek, de aproximativ 70.000 de ceasuri pe an, şi cerere este atât de mare încât „nu ar fi rău să vedem o anumită încetinire”, a spus Thierry Stern.