Elveţienii de la Ameropa pot delista Chimpex

Traderul elveţian de îngrăşăminte şi chimicale Ameropa Holding a cumpărat vineri 6,74% din acţiunile Chimpex Constanţa (CHEM) şi a ajuns să deţină 98,28% din titlurile operatorului portuar, participaţie de la care poate delista compania.
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 07:43
Elveţienii de la Ameropa pot delista Chimpex

Acţiunile au fost cumpărate prin mai multe tranzacţii de Azomureş (AZO), companie controlată aproape integral de Ameropa. Valoarea tranzacţiilor a fost de 8,5 milioane lei (1,8 milioane euro).

Titlurile au fost transferate la 11,2 lei, preţ cu 20% sub cotaţia de marţi, când a fost realizat cel mai recent transfer. Totodată, preţul este cu 15,4% peste cel la care Ameropa a derulat în iunie oferta de preluare a Chimpex, de 9,7 lei/acţiune.

Tranzacţiile au fost intermediate de BCR, potrivit unei raportări transmise, luni, de intermediar pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În cadrul ofertei, Ameropa a vrut să cumpere 9,57% din acţiunile operatorului portuar pe care nu le deţinea. Operaţiunea a eşuat însă, deoarece a preluat doar 1,06% din titlurile Chimpex, majorându-şi participaţia de la 90,43%, la 91,49%. În aceste condiţii, Ameropa nu a ajuns la nivelul de 95% de la care poate delista Chimpex.

Concomitent cu oferta la Chimpex, Ameropa a derulat o operaţiune similară şi la Azomureş (AZO), unde a plătit cu 240,1 milioane lei (53,7 milioane euro) pentru 20,56% din titlurile companiei şi a ajuns să deţină peste 95% din acţiuni. Ulterior, Ameropa a început procedurile pentru delistarea Azomureş.

Raportat la preţul la care au fost realizate tranzacţiile de vineri, capitalizarea Chimpex este de 126,2 milioane lei (27,6 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...