Elveţienii refuză cel mai ridicat salariu minim pe economie din lume

Economica.net
19 05. 2014
swiss_flag_4f2_02031500

Doar aproximativ 23% dintre elveţieni s-au declarat de acord cu un salariu minim de 22 de franci elveţieni pe oră (18 euro), adică aproximativ 4.000 de franci elveţieni salariu brut (3.300 de euro) pentru 42 de ore de muncă pe săptămână, timp de patru săptămâni, conform analizei realizate de GFS.bern, analiză cu o marjă de eroare de +/- 3%.

Sindicatele şi partidele de stânga din Elveţia susţin că este nevoie de un salariu minim de cel puţin 4.000 de euro în condiţiile costului ridicat al vieţii în această ţară. Un studiu publicat la sfârşitul lunii aprilie de Banca Mondială indica, de asemenea, că Elveţia şi Norvegia sunt ţările cu cel mai ridicat cost al vieţii.

Jumătate dintre salariaţi în Elveţia câştigă lunar peste 6.118 franci elveţieni (5.100 euro), potrivit unei anchete publicate de Oficiul Federal al Statisticii, cu trei săptămâni înaintea acestui referendum pentru un salariu brut minim de 4.000 franci elveţieni (CHF) lunar.

În acelaşi referendum, elveţienii sunt chestionaţi cu privire la oportunitatea achiziţionării a 22 de noi avioane de luptă Gripen, de producţie suedeză. La Geneva, conform estimărilor, achiziţionarea de avioane este respinsă cu 67,5%, iar la Basel cu 67,42%. De asemenea, primele estimări de la Zurich indică de asemenea un refuz majoritar – 52% – conform GFS.bern.

În ceea ce priveşte înăsprirea legii împotriva pedofiliei, elveţienii s-au pronunţat favorabil în proporţie de 63%, cu o marjă de eroare de +/-3%, conform GFS.bern. Potrivit noii propuneri legislative, orice persoană care a fost condamnată pentru abuzarea sexuală a unui minor va fi privată pe viaţă de dreptul de a munci sau de a desfăşura o activitate voluntară în apropierea copiilor.