Emiratele Arabe Unite au lovit direct Iranul în aprilie – surse Wall Street Journal

12 05. 2026
iran teheran 534657

Potrivit cotidianului american, care citează surse anonime, aceste atacuri ale Emiratelor au vizat mai ales la începutul lunii aprilie instalaţii petroliere de pe insula Lavan, teritoriu iranian din Golf.

După atacurile neatribuite asupra acestor instalaţii, Iranul a lansat atacuri împotriva Kuweitului şi Emiratelor Arabe Unite, scrie Agerpres.

AFP nu a putut verifica independent atacurile emirateze, a căror dată şi ora exacte nu au fost precizate.

Ţara a fost ţinta principală a rachetelor şi dronelor lansate de Iran ca răspuns la ofensiva israeliano-americană împotriva Republicii Islamice, declanşată pe 28 februarie.

De la începutul războiului până pe 8 mai, ţara din Golf a fost vizată de peste 551 de rachete balistice, 29 de rachete de croazieră şi 2.263 de drone, potrivit Ministerului Apărării din Emirate.

Aceste atacuri au vizat baze americane şi infrastructura energetică, precum şi clădiri şi hoteluri, făcând 10 morţi în rândul civililor.

În ciuda ratei foarte ridicate de interceptare de către apărarea aeriană, aceste atacuri au spulberat aura de stabilitate de care se bucura Dubaiul, epicentrul afacerilor, turismului şi investiţiilor din regiune înainte de conflict.

Emiratele, aliat apropiat al Statelor Unite, au adoptat astfel un ton mai ferm împotriva Iranului decât celelalte ţări din Golf.