Emirul Qatarului se angajează să investească 10 miliarde de euro în Franţa

28 02. 2024
emirate arabe unite qatar eau uae 34645765798

„Am semnat un plan ambiţios de investiţii de 10 miliarde de euro”, a anunţat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în cursul schimbului de toasturi cu oaspetele său, la deschiderea dineului oferit în cinstea sa la Palatul Elysée.

„Aceste investiţii vor consolida parteneriatele strategice dintre cele două ţări”, a subliniat emirul. Acestea vor viza sectoare precum tranziţia energetică, semiconductoarele, industria aerospaţială, inteligenţa artificială, industria digitală, sănătatea şi cultura.

Această primă vizită de stat a unui emir al Qatarului în ultimii 15 ani în Franţa, şi prima pentru Tamim bin Hamad Al-Thani, un vorbitor perfect al francezei, de la urcarea sa la tron în 2013, este o „imensă onoare pentru Franţa”, a adăugat Emmanuel Macron.

„Ţara dumneavoastră este o ţară prietenă a Franţei, un partener loial, strategic, pe care ştie că poate conta în situaţii dificile”, a adăugat preşedintele francez, reamintind agenda comună de „apărare şi securitate” pe care cele două state sunt „pe cale să o consolideze” sau în „lupta împotriva terorismului”.