Emisiile de CO2 provenite din combustibilii fosili, pe cale să atingă un nou record în 2025 – studiu

Emisiile de dioxid de carbon (CO2) provenite din combustibilii fosili ar urma să atingă un nou record în 2025, ajungând la 38,1 miliarde de tone, o creştere de 1,1% faţă de anul precedent, potrivit unui studiu ştiinţific de referinţă publicat joi, care confirmă că va fi practic imposibil să se limiteze încălzirea globală la mai puţin de 1,5°C, informează AFP şi EFE.
AGERPRES - J, 13 nov. 2025, 10:44
Emisiile de CO2 provenite din combustibilii fosili, pe cale să atingă un nou record în 2025 - studiu

Global Carbon Project, un punct de referinţă global pentru acţiunile climatice, stabileşte bugetul global de carbon pentru a reduce creşterea gazelor cu efect de seră în atmosferă şi a limita încălzirea globală în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris. Studiul este realizat de o echipă internaţională formată din peste 130 de oameni de ştiinţă şi publicat anual în cadrul conferinţei ONU privind clima (COP), scrie Agerpres.

„Aceasta este mai mult decât creşterea medie anuală din ultimii zece ani, care a fost de 0,8%”, notează studiul, indicând că aceste emisii sunt acum cu 10% mai mari decât erau în 2015, anul Acordului de la Paris, care urmărea limitarea încălzirii la 2°C sau chiar 1,5°C faţă de perioada preindustrială.

Chiar dacă emisiile au scăzut în mai multe ţări, în special datorită dezvoltării energiilor regenerabile, vehiculelor electrice şi reducerii defrişărilor, „în mod colectiv, lumea nu se ridică la înălţimea aşteptărilor”, a declarat pentru AFP Glen Peters de la Centrul pentru Cercetări Climatice Internaţionale.

„Fiecare trebuie să-şi facă partea şi fiecare trebuie să facă mai mult”, a insistat el.

Bugetul alocat limitării încălzirii, aproape epuizat

Studiul, aşteptat cu nerăbdare, la fel ca la COP anterioare, pentru o evaluare iniţială a „derapajului” climatic global pentru anul în curs, estimează că volumul de CO2 rămas pentru a se încadra în limita de 1,5°C este de 170 de miliarde de tone (GtCO2).

„Acest lucru este echivalentul a patru ani de emisii în ritmul actual, înainte ca bugetul alocat limitării încălzirii la 1,5°C să fie epuizat. Deci, în practică, este imposibil”, conchide Pierre Friedlingstein de la Universitatea din Exeter, care a condus studiul.

Această constatare a eşecului a devenit din ce în ce mai clară pe parcursul anului 2025 şi este acum recunoscută de ONU, de climatologi, de preşedintele IPCC şi de participanţii la COP. În prezent, scopul este de a exista siguranţa că depăşirea este temporară, dar acest lucru ar putea dura decenii.

În conformitate cu traiectoria actuală, lumea s-ar încălzi cu 2,3°C până la 2,5°C până la sfârşitul secolului, dacă ţările îşi respectă angajamentele, a estimat ONU chiar înainte de summitul de la Belem, din Brazilia.

Ordinul de mărime este similar (2,6°C până în 2100) şi în calculele publicate joi de Climate Action Tracker.

Cele mai recente anunţuri din partea ţărilor „nu schimbă nimic”, conchide grupul.

Nou record pentru cărbune

În 2025, emisiile legate în mod specific de arderea cărbunelui vor atinge un nou record, crescând cu 0,8% la nivel global, determinate în special de creşterile înregistrate în Statele Unite şi India.

Emisiile din petrol şi gaze sunt, de asemenea, în creştere, cu 1%, respectiv 1,3%. În ceea ce priveşte gazele, emisiile „par să revină la tendinţa persistentă de creştere care a prevalat înainte de invazia rusă a Ucrainei”, notează studiul.

Pe regiuni, Statele Unite şi Uniunea Europeană au inversat tendinţa descendentă observată în ultimii ani, înregistrând o creştere a emisiilor lor de 1,9%, respectiv 0,4%, parţial datorită iernilor mai răcoroase care au stimulat cererea de încălzire.

Emisiile din China, cel mai mare poluator din lume, par să se stabilizeze (+0,4%), dar, potrivit lui Peters, incertitudinea cu privire la politicile ţării face prematură afirmaţia potrivit căreia vârful a fost atins.

Te-ar mai putea interesa și
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea în considerare a unor dovezi relevante
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea ...
Uniunea Europeană riscă să rateze obiectivul unei generații fără fumat până în 2040 dacă decizia politică ajunge să influențeze modul în care sunt evaluate dovezile, consideră......
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
De la Ormuz la Wall Street: turbulențele din sectorul petrolier pun la încercare reziliența companiilor
Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și, în special, perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, consolidează ...
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Luxul suferă din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Magazinele duty-free care vând parfumuri şi băuturi spirtoase scumpe resimt consecinţele conflictului din Orientul Mijlociu, ...
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bulgaria - Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoştinţă de existenţa unei cantităţi enorme de ...