Enel a crescut la 80% ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2030

Economica.net
30 10. 2020
enel_18293600_92865000

„Cu angajamentul de avea o reducere atât de drastică a emisiilor noastre, suntem lideri în lupta împotriva încălzirii globale. Pe măsură ce progresăm pe această cale, lucrăm neîncetat pentru a ne menţine pe primul loc în tranziţia energetică printr-un accent din ce în ce mai mare pus pe activităţile care nu generează emisii de carbon. Creştem cota surselor regenerabile în mixul nostru de generare de energie. Colaborăm cu clienţii noştri pentru eficienţă energetică şi electrificare, schimbare pe care o oferim prin reţele electrice fiabile, digitalizate şi reziliente. O companie cu adevărat durabilă şi inovatoare este una care nu ezită să accepte schimbarea, ci se implică şi conduce această transformare”, a declarat Francesco Starace, CEO şi director general al Enel.

În 2019, emisiile directe de gaze cu efect de seră pe kWh au fost reduse în 2019 cu peste 36% faţă de 2007 şi va continua această tendinţă prin investiţii majore în surse regenerabile şi dezafectarea capacităţilor de producţie bazate pe energia termică. Prin Enel Green Power, cel mai mare jucător privat pe piaţa energiei regenerabile din lume, Enel are în prezent o capacitate instalată de peste 47 GW de energie din surse regenerabile, ajunsă astfel la un nivel mai mare decât cel al capacităţilor termoenergetice. În plus, Grupul Enel lucrează la eliminarea treptată a cărbunelui până în 2030. Toate aceste activităţi vor duce la decarbonizarea completă a Grupului până în 2050.

În prezent, Enel operează cea mai mare reţea privată de distribuţie a energiei electrice la nivel global, cu o reţea electrică de peste 2,2 milioane de kilometri pentru peste 74 de milioane de utilizatori finali, peste 60% dintre conexiuni fiind deja digitalizate. În plus, Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Enel, contribuie în mod proactiv la decarbonizarea altor sectoare precum transportul, cu peste 140.000 de puncte de încărcare publice şi private pentru vehicule electrice, disponibile în întreaga lume.

Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC), organismul Naţiunilor Unite însărcinat cu evaluarea ştiinţifică legată de schimbările climatice, a avertizat că, pentru a limita unele dintre cele mai grave efecte climatice, creşterea temperaturii trebuie menţinută la 1,5 grade C peste nivelurile preindustriale pe drumul către un viitor „zero net”, din punct de vedere al emisiilor de carbon, până în 2050.