Enel a implementat în România soluția digitală de cartografiere a rețelelor  

Companiile E-Distribuție, operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului Enel, au implementat soluția Global Repository & 3D Modelling, prin care rețeaua de energie electrică operată în București și în cele 10 județe din țară este recreată digital, urmând fidel caracteristicile rețelei originale, arată un comunicat al Enel.
Mihai Nicuţ - mar, 27 dec. 2022, 10:47
Enel a implementat în România soluția digitală de cartografiere a rețelelor  

Scopul principal este de a ușura accesul la rețea în special în zonele greu accesibile, de a efectua inspecții virtuale și, astfel, de a corecta eventuale anomalii, înainte ca acestea să ducă la producerea de avarii, arată compania.

Soluția Global Repository & 3D Modelling permite colectarea de date sub formă de nori de puncte și imagini în timpul unor inspecții efectuate cu elicopterul, drona, scanerul laser terestru sau cartografiere mobilă, și apoi vizualizarea integrată a acestora printr-o serie de interfețe digitale: Modulul de Vizualizare și Panoul Unic Cartografic. Acesta din urmă constituie un punct de acces unic pentru toate informațiile despre rețea, pentru toate nivelurile de tensiune și toate procesele.

Principalele funcționalități ale soluției:

  • vizualizarea rețelei și întocmirea devizelor pentru lucrările de extindere a rețelelor electrice, pornind de la reprezentarea cartografică a rețelei
  • vizualizarea informațiilor topologice și alfanumerice ale rețelei electrice
  • vizualizarea și căutarea geografică a informațiilor colectate: nor de puncte, fotografii, criticități

“Alături de beneficiile pentru consumatori – creșterea calității procesului de alimentare cu energie electrică și scăderea numărului avariilor, Global Repository & 3D Modelling are multiple avantaje și pentru modelul de operare intern al E-Distribuție: integrarea activității de proiectare și întocmire a devizelor pornind de la reprezentarea cartografică a rețelei; reprezentarea cartografică a locurilor de consum și integrarea cu datele alfanumerice din baza de date comercială; definirea de modele de reprezentare cartografică pentru a răspunde solicitărilor autorităților administrative; eficientizarea activităților de mentenanță, proiectare și management al activelor”, mai spune compania.

”Global Repository & 3D Modelling este una dintre multiplele soluții digitale avansate care fac parte din Grid Blue Sky, un proiect extins al Enel, menit să faciliteze implementarea unui nou model de operare, pentru gestionarea integrată și eficientă a rețelelor, având la bază o organizare de tip platformă. Este o soluție unică în România, care ne permite să vedem până la cel mai mic detaliu toate componentele rețelei, inclusiv distanțe între elemente sau interferența cu vegetația, ceea ce ne aduce un avantaj extraordinar în gestionarea rețelei și prevenirea avariilor. Rețeaua digitală nu mai este acum doar un deziderat, ea a prins contur și accelerăm dezvoltarea ei cu ajutorul soluțiilor digitale complexe pe care le implementăm și în România și pentru care ne instruim colegii”, a declarat directorul general al E-Distribuție, Monica Hodor.

Alte funcționalități ale soluției urmează a fi dezvoltate. Procesul de colectare de nori de puncte și imagini în timpul unor inspecții efectuate cu elicopterul poate fi urmărit aici.

“Global Repository & 3D Modelling se adaugă altor funcționalități și servicii digitale lansate în ultimii doi ani de către companiile E-Distribuție. Vizita virtuală, un serviciu inovator prin care vizităm clienții online pentru a stabili cele mai potrivite soluții de racordare pentru locuințele lor, și audiențele digitale sunt câteva dintre acestea”, mai arată Enel.

E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia sunt companiile din cadrul grupului Enel în România, care au ca activitate distribuția energiei electrice. Anual, companiile E-Distribuție distribuie peste 15 TWh de energie electrică prin peste 133.000 de km de rețea – linii electrice subterane și aeriene, de înaltă, medie și joasă tensiune, prin intermediul a 286 stații de transformare și 24.315 posturi de transformare.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Galați anunță începrea lucrărilor de modernizare la Stația de pompare „Turnul de Apă”, veche de 130 de ani
Primăria Galați anunță începrea lucrărilor de modernizare la Stația de pompare „Turnul de Apă”, veche de 130 de ani
Primăria Municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal S.A. au au început lucrările pentru modernizarea stației de pompare „Turnul de Apă”, grație unui proiect amplu care se......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi și Maria Trading
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Prime Capital Invest S.R.L. și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați 878 de milioane de lei
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați ...
Consiliul de Administrație al Grupului Electrica a aprobat valoarea consolidată a planul de investiții (CAPEX) pentru ...
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care ...