Enel a înregistrat o pierdere de 154 de milioane de euro în România în primul trimestru din 2022, investițiile s-au redus dramatic

Grupul italian Enel a înregistrat o pierdere semnificativă în primul trimestru din acest an în România. Țara noastră a fost, de departe, cea mai proastă piață, comparativ cu toate celelalte în care grupul este prezent, iar de vină sunt mai ales reglementările, spune compania.
Mihai Nicuţ - joi, 05 mai 2022, 10:01
Enel a înregistrat o pierdere de 154 de milioane de euro în România în primul trimestru din 2022, investițiile s-au redus dramatic

În ansamblu, companiile Enel din România au avut o EBITDA (venituri înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) negativă, de 154 de milioane de euro în primul trimestru din acest an, de la un profit EBITDA de 73 de milioane în primele trei luni din 2021, potrivit datelor financiare la nivel de grup.

De remarcat și că, la nivel de grup, România este singura țară din cele în care activează Enel, în care grupul italian a înregistrat pierdere, pierdere generată atât de creșterea prețurilor la energie, dar mai ales de măsurile de reglementare adoptate în România.

Astfel, segmentul de distribuție de energie electrică, cel care ar trebui să aibă un profit reglementat, a dus companiilor Enel o pierdere de 73 de milioane de euro. După cum am mai scris în trecut, distribuțiile de electricitate a trebuit să cumpere energia tot mai scumpă din piață dar, cum tariful de distribuție reglementat de ANRE nu a acoperit această creștere de cost și nu a fost majorat în T1 2021, distribuțiile au intrat pe pierdere. Segmentul de furnizare a întregistrat o pierdere de 138 de milioane de euro, din cauza creșterii prețului energiei din piață, dar mai ales a costurilor suplimentare la care furnizorii au fost supuși prim schema de plafonare/compensare decisă de Guvernul României. Schema a fosr finanțată inițial de furnizori, care au ajuns să apeleze și la credite pentru asta, iar statul român nu a returnat încă majoritatea sumelor datorate, așa cum s-au plâns furnizorii. În plus, există posibilitatea, așa cum a fost gîndită schema de sprijin pentru iarna trecută, cu unele costuri să nu fie recuperate niciodată.

Pe activitatea de trading, pierderea a fost de trei milioane de euro.

Singura care a mers pe plus a fost divizia de regenerabile, Enel Green Power. În primul trimestru al anului, a consemnat un profit de 57 de milioane de euro, mai mult decât dublu față e cele 23 de milioane de euro din primul trimestru al anului trecut, cel mai probabil din cauza creșterii prețului la energie și, aparent, al unei disponibilități mai mari a resursei, cel puțin pe partea de eolian, față de anul trecut. Enel operează 534 MW instalați în România, în eolian și fotovoltaic.

„Nu are sens să investești”

Situația particulară din România a fost enunțată chiar de directorul financiar al grupului italian, Alberto de Paoli, în conferința cu investitorii.  El a spus că regulile de plafonare a prețurilor și noile tarife de distribuție în România „afectează grav” rezultatele adăugând că discuțiile sunt în curs cu Guvernul României, potrivit unei știri Reuters.

„Nu are sens să investești într-un mediu excesiv de punitiv”, a spus De Paoli, întrebat dacă reglementările din România ar putea afecta prezența grupului în țară.

Și, potrivit datelor pentru primele trei luni, investițiile Enel din România (CAPEX) au scăzut la mai mult de jumătate, de la 48 de milioane de euro în primul trimestru din 2021, la doar 23 de milioane în primul trimestru din acest an. Din cele 23 de milioane, 20 au mers în sectorul de distribuție.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile și al soluțiilor și serviciilor energetice avansate, prezent pe piața din România din 2005.

Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de circa 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 130.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt principalii furnizori de energie din țară, iar oferta lor include atât electricitate și gaze naturale, cât și servicii de asistență pentru casă . Enel Green Power România este unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă din țară, cu o capacitate instalată de 534 MW prin cele 12 instalații eoliene și fotovoltaice situate în Dobrogea, Banat, Oltenia și Muntenia. Enel X România este parte din Enel X, linia de afaceri globală a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale

 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...