Enel se aşteaptă să vândă afacerea din România înainte de finalul lunii iunie – Francesco Starace

Vânzarea activelor din România ale Enel SpA progresează ''în direcţia potrivită'', iar tranzacţia ar urma să fie finalizată înainte de sfârşitul lunii iunie, a afirmat marţi directorul general al grupului italian de utilităţi, Francesco Starace, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 08:49
Enel se aşteaptă să vândă afacerea din România înainte de finalul lunii iunie - Francesco Starace

În decembrie, Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a încheiat un acord de exclusivitate cu firma italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România. Analiştii evaluează activele Enel din România la peste un miliard de euro.

Vânzarea afacerii este parte a strategiei Enel de reducere a datoriei nete la 51-52 miliarde de euro până la 31 decembrie 2023, de la un nivel de aproape 70 miliarde de euro la finele lunii septembrie 2022.

„Avem un proces care nu este încă finalizat, dar progresează în direcţia potrivită, şi am selectat un ofertant preferat (pentru activele din România)”, a declarat Starace pentru Reuters, în marja unei conferinţe pe teme de energie.

Acesta a adăugat: „Trebuie să lăsăm ca acest proces să fie finalizat … cred (că se va întâmpla) înainte de finalul lunii iunie.

În noiembrie, cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023

În Argentina, Enel este „aproape” de selectarea unui ofertant preferat pentru activele de producţie, a declarat Starace, fără a da detalii suplimentare.

În America latină, Enel este de asemenea în negocieri cu dezvoltatorii de energie regenerabilă pentru vânzarea unor active din Chile, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

După finalizarea vânzărilor de active, Enel intenţionează să se concentreze pe pieţele sale de bază din Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...