Enel se concentrează pe pieţele din Italia, Spania şi SUA în noul său plan strategic

Grupul italian de utilităţi Enel a prezentat marţi noul său plan strategic conform căruia, în perioada 2018-2020, va investi 24,6 miliarde de euro, din care 80% pe pieţele mature precum Italia, Spania şi SUA, precum şi pentru a face reţelele sale mai digitale, informează Reuters.
Economica.net - mar, 21 nov. 2017, 08:14
Enel se concentrează pe pieţele din Italia, Spania şi SUA în noul său plan strategic

În acest nou plan strategic, Enel a confirmat majoritatea obiectivelor financiare incluse în planul precedent, dar a majorat cu 33% estimările privind dividendul minim pe acţiune ce va fi vărsat anul viitor, până la 0,28 euro.

Enel a mai informat că până în 2020 va vinde alte active în valoare de 3,2 miliarde de euro, în principal termocentrale, urmând de asemenea să iasă de pe pieţele considerate non-strategice. Pe de altă parte, grupul italian va aloca 2,3 miliarde de euro pentru preluarea participaţiilor minoritare şi alte două miliarde de euro pentru achiziţii în domeniul reţelelor şi soluţiilor electronice.

În România, Enel deţine 64,4% la Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% la Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...