Enel X a lansat în Italia o soluţie big-data care estimează variaţiile deplasărilor publicului şi kilometri parcurşi

Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, şi HERE Technologies, jucător pe piaţa serviciilor de cartografiere şi date geografice, au lansat „City Analytics - Harta Mobilităţii”, o soluţie big-data care estimează variaţiile deplasărilor publicului şi kilometrii parcurşi la nivel naţional, regional şi în zonele municipale din Italia pentru a sprijini răspunsul la situaţia de urgenţă cauzată de Covid-19.
Lidia Neagu - mie, 15 apr. 2020, 12:25
Enel X a lansat în Italia o soluţie big-data care estimează variaţiile deplasărilor publicului şi kilometri parcurşi

„City Analytics – Mobility Map este noua soluţie lansată de Enel X City Analytics, care furnizează agenţiilor guvernamentale italiene indicatori de mobilitate pentru a sprijini analiza măsurilor de izolare împotriva Covid-19, contribuind astfel la implementarea politicilor de recuperare”, a anunţat miercuri Enel.

Soluţia este o completare la suita City Analytics, creată de Enel X pentru agenţiile guvernamentale şi planificarea urbană.

Serviciul mapează macro-fluxuri de mişcări pe teritoriul italian, la nivel regional, provincial şi municipal, pe baza analizei datelor anonimizate şi agregate din vehicule conectate, hărţi şi sisteme de navigaţie, produse cu ajutorul conexiunilor cu datele de locaţie din aplicaţii mobile şi informaţiile publice ale agenţiilor guvernamentale.

Prelucrarea datelor generează o serie de indicatori cheie: modificarea procentuală a numărului de călătorii într-o zonă, comparativ cu media ponderată din ianuarie 2020, cu abordări regionale, provinciale şi municipale agregate; variaţia procentuală zilnică în totalul kilometrilor parcurşi, comparativ cu media ponderată din ianuarie 2020, cu abordări regionale, provinciale şi municipale agregate; vizualizarea procentuală zilnică a zonelor parcurse de la intrarea şi ieşirea fiecărui municipiu, provincie, regiune; matrice de origine/ destinaţie care indică procentul călătoriilor săptămânale între regiuni, între provincii şi între municipalităţile principale.

„Noua versiune a City Analytics este un instrument inovator dezvoltat pentru a răspunde nevoilor agenţiilor guvernamentale care se ocupă de starea de urgenţă. Mulţumită colaborării cu HERE Technologies am oferit ţării o soluţie eficientă pentru evaluarea fluxurilor de mobilitate de pe întreg teritoriul, care poate fi utilizată pentru a planifica faza de redresare”, a spus Francesco Venturini, şeful Enel X.

Datele pot fi consultate gratuit până pe 31 mai 2020, de către organele administraţiei centrale şi locale, de către guvernele locale afectate şi de către Departamentul de Protecţie Civilă pe portalul Enel X YoUrban. Acestea pot fi utilizate pentru a înţelege mai bine impactul măsurilor de izolare împotriva Covid-19, pentru a identifica zonele care au nevoie de mai mult sprijin în implementarea acestor măsuri şi pentru a analiza, cu ajutorul datelor, revenirea treptată la normal odată ce pandemia s-a încheiat.

„HERE Technologies este hotărâtă să-şi utilizeze expertiza în localizare în lupta împotriva pandemiei globale de coronavirus. Împreună cu Enel X, sperăm să ajutăm ţara să izoleze şi să controleze răspândirea coronavirusului, protejând în acelaşi timp viaţa privată a italienilor”, a declarat Edzard Overbeek, CEO al HERE Technologies.

Pe lângă instituţiile guvernamentale, publicul va putea accesa şi datele privind fluxurile zilnice de mobilitate prin tabloul de bord de pe site-ul web Enel X şi să sprijine în mod activ guvernele locale într-o perioadă atât de provocatoare pentru Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, despre varianta unui premier tehnocrat: Dacă nu ai o experienţă mare, inclusiv politică, riscul să nu reuşeşti să administrezi lucrurile este destul de mare
Ilie Bolojan, despre varianta unui premier tehnocrat: Dacă nu ai o experienţă mare, inclusiv politică, riscul să nu ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, marţi, că pot fi formulate orice fel de ipoteze în condiţiile în care un guvern nu mai are susţinere parlamentară, menţionând, însă, că, dacă......
Rusia și-a redus semnificativ producția de petrol în aprilie, din cauza atacurilor ucrainene și a închiderii conductei Drujba
Rusia și-a redus semnificativ producția de petrol în aprilie, din cauza atacurilor ucrainene și a închiderii conductei ...
Rusia a fost forţată să îşi reducă, în mod semnificativ, producţia de petrol în luna aprilie, din cauza atacurilor ...
Depogaz: Depozitele de gaze au funcționat în parametri normali în iarna 2025-2026. La 1 aprilie gradul de umplere era de 23,6%
Depogaz: Depozitele de gaze au funcționat în parametri normali în iarna 2025-2026. La 1 aprilie gradul de umplere era ...
Depogaz Ploieşti, principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România, a asigurat funcţionarea ...
Marina SUA a interceptat un petrolier iranian aflat pe lista de sancțiuni
Marina SUA a interceptat un petrolier iranian aflat pe lista de sancțiuni
Departamentul american al Apărării a anunţat marţi că a interceptat şi inspectat fără incidente într-o zonă neprecizată ...