Enel X a pus anul trecut 40 de centrale fotovoltaice pentru companii în România

Enel X România a fost aleasă de clienți business pentru construcția a peste 40 de centrale fotovoltaice la nivel național, în 2022, un număr aproape dublu față de anul precedent. Centralele fotovoltaice au o capacitate totală de peste 26 MWp, iar investiția în astfel de soluții asigură un termen mediu de recuperare al acesteia de circa 5 ani, arată Enel X într-un comunicat.
Mihai Nicuţ - mar, 21 feb. 2023, 11:19
Enel X a pus anul trecut 40 de centrale fotovoltaice pentru companii în România

Centralele fotovoltaice vor asigura o producție anuală de energie electrică de aproape 30.000 MWh/an, contribuind la reducerea cu peste 5.400 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon. Proiectele din 33 de localități însumează aproximativ 50.000 de panouri fotovoltaice, acoperind o suprafață totală de peste 100.000 de metri pătrați și vor fi instalate atât pe acoperiș, cât și la sol.

“Clienții vor economisi aproape 6 milioane de euro în urma instalării acestor soluții, prin scăderea costurilor cu energia activă consumată din rețea și a costurilor asociate transportului, distribuției energiei electrice, precum și a contribuțiilor pentru certificatele verzi și cogenerare”, arată comunicatul.

„Ne-am depășit obiectivele propuse și am acumulat o experiență relevantă în domeniu prin stabilirea de parteneriate strategice pe termen lung, pe fondul tendinței actuale de creștere a performanței energetice a companiilor. Oferim tehnologii și echipamente de ultimă generație, cu fiabilitate ridicată, provenind de la producători consacrați la nivel mondial pe piața sistemelor fotovoltaice. Investițiile în surse de energie regenerabilă nu mai țin cont doar de reducerea costurilor cu energia, un obiectiv esențial pentru orice companie astăzi, ci și de un mod nou de a privi viitorul într-o manieră sustenabilă”, a afirmat Laurențiu Brumaru, Head of Marketing and Sales B2B, Enel X România.

În 2022, Enel X România și-a continuat consolidarea portofoliului de clienți provenind din diverse industrii cheie precum producție, FMCG, retail, auto, centre comerciale și clădiri de birouri, obiectiv pe care îl are în vedere și în 2023.

În plus, în cursul anului trecut, Enel X România a semnat și primul proiect cu un dezvoltator de spații logistice, WDP (Warehouses De Pauw Romania), pentru care construiește un parc solar cu o capacitate totală instalată de aproape 3 MW.

Enel X România face parte din Enel X Global Retail, linia de afaceri globală a Enel, lider în sectorul soluțiilor energetice avansate. Enel X România oferă soluții de eficiență energetică „la cheie” atât clienților industriali și comerciali, autorităților publice locale, cât și clienților rezidențiali

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...