Energia electrică se vinde la preț negativ azi în România, timp de opt ore. Importăm masiv energie din Vest, aproape toată ziua

Prețul energiei electrice este negativ timp de opt ore duminică pe piața spot de la București, conform datelor pieței. Prețul negativ ne vine din import.
Mihai Nicuţ - S, 31 mai 2025, 18:21
Energia electrică se vinde la preț negativ azi în România, timp de opt ore. Importăm masiv energie din Vest, aproape toată ziua

Prețurile negative revin în forță în piața spot de energie electrică de la București în zilele cu consum redus, astfel că, după situația înregistrată sâmbătă, cu șapte intervale orare de preț negativ, situația se va repeta și duminică, 1 iunie, când vor fi opt ore în care energie electrică se vinde în piața pentru a doua zi (PZU) la preț negativ.

Astfel, așa cum puteți vedea în graficul alăturat, în fiecare dintre orele cuprinse în intervalul 10-17.00 (ore CET, 11-17 ore România), prețul estre negativ în PZU vreme de opt ore. Cei mai mic preț (sau cel mai mare preț negativ se înregistrează în intervalul orar 15.00, când energia electrică costă minus 103 lei/kWh.

Prețul mediu al zilei din PZU este, mâine, de doar 86 de lei/MWh.

Prețurile negative vin din import

Și de această dată, prețurile negative ne vin din piața occidentală. Asfel, pe mecanismul de cuplare a piețelor spot, România importă mâine energie din rețeaua ungară în 23 dintre cele 24 de intervale orare, iar în 21 din cele 24 de ore exportă energie către rețeaua bulgară. Importurile sunt masive în unele intervale orare, ajungându-se la importuri de peste 3.200 MW putere orară via Ungaria. Este adevărat că, în acea oră, și exportăm în rețeaua bulgară la o putere de 2.700 MW, energia „curgând” natural dinspre piețele mai ieftine spre cele mai scumpe.

Mecanismul de cuplare al prețurilor spot face ca energia să “curgă”, fără să se plătească taxe pe liniile de interconexiune, de la piața mai ieftină către piețele mai scumpe.

Ca și în alte momente în care s-au manifestat prețuri negative, regenerabilele din Germania sunt cauza. Și acolo, prețul spot este negativ mâine, timp de nouă ore.

„Creşterea recentă a producţiei de energie eoliană în Germania, care se estimează că va continua, cel puţin până la finele primei săptămâni din luna iunie, a permis ca preţurile pentru ziua următoare să coboare cu mult sub costul marginal al celor mai eficiente termocentrale pe cărbune şi gaze”, spunea Sabrina Kernbichler, analist la Energy Aspects Ltd, citată de Bloomberg, într-un material în care se arăta că, din cauza vândului, prețul a fost negativ în Germania azi.

Nu este vorba numai de vânt, ci și de soare mâine. Potrivit prognozelor consultate de noi, mâine parcurile fotovoltaice din Germania vor avea o producție medie orară de aproape 12.000 MW, la nivelul întregii zile, care se vor adăuga celor peste 12.000 MW care vor fi produși la fel, ca medie orară a zilei, în parcurile eoliene. Cum consumul este mic mâine, pentru că este duminică, există așadar energie electrică în exces, care inundă rețeaua europeană.

Avantajul producătorilor germani

Producătorii germani, sau mare parte din ei, au însă un avantaj. Ei beneficiază de o schemă de sprijin de tip “feed-in-tariff” din partea statului care, pentru unii, se aplică indiferent dacă prețurile sunt negative, iar pentru alții se oprește doar dacă prețurile sunt negative mai mult de șase ore. Cu alte cuvinte, în majoritatea cazurilor, proprietarii de parcuri primesc bani de la stat să injecteze în rețea chiar și în orele cu preț negativ. Așadar, când este soare în Germania, energia lor invadează rețeaua europeană, prețurile din piețele spot cuplate scad în acele ore, putând coborî și mult sub zero, în zilele cu consum mic și producție de energie mare.

În România, deși încă sunt anumite dezbateri despre cum se intrepretează legislația, parcurile care s-au calificat la schema de sprijin cu certificate verzi nu le primesc pentru ce vând la preț negativ în PZU. În intervalele orare cu preț negativ suferă producătorii de energie care vând o parte din producție în spot și nu pot coborî producția sub un minim tehnic (centralele pe gaze sau pe cărbune) sau nu pot coborî aproape deloc (centrala nucleară). Se opresc însă din parcurile fotovoltaice – situația din România de azi, cînd producția foto a coborât de la peste 1.100 la 900 MW, de exemplu.

Fenomentul prețurilor negative la energie electrică a apărut și pe piața pentru a doua zi (PZU) din România în vara anului 2023.

În acest an, s-au manifestat prețuri spot orare negative încă din prima parte a lunii martie, deci mult mai devreme decât de obicei: prețul orar al PZU pentru energia electrică cu livrare duminică, 9 martie, a fost zero în intervalele orare 12 si 13, și minus 3,41 lei/MWh la ora 14.00.

Luna trecută, am mai consmenat o premieră: primele prețuri negative din istoria pieței din România care au apărut în zile lucrătoare.

În UE, anul trecut au fost înregistrate peste 1.480 de cazuri de prețuri negative pe piețele spot, potrivit asociației industriei electrice europene, Eurelectric.

 

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...