Energia electrică și fructele în topul scumpirilor din iulie 2025

Energia electrică, fructele proaspete și fructele și conservele din fructe se află în topul scumpirilor înregistrate în iulie 2025, comparativ cu luna similară a anului anterior, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 aug. 2025, 12:21
Energia electrică și fructele în topul scumpirilor din iulie  2025
Astfel, energia electrică s-a scumpit cu 62,97%, fructele proaspete cu 39,74%, iar fructele și conservele din fructe cu 27,92%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit, în medie, cu 7,67% în iulie 2025, comparativ cu iulie 2024. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la fructe proaspete (39,74%), fructe și conserve din fructe (27,92%) și citrice și alte fructe meridionale (17,32%). În intervalul menționat s-au ieftinit zahărul, cu 3,08%, și cartofii, cu 2,38%.

Față de luna iunie 2025, cel mai mult s-au scumpit cacao și cafeaua (1,19%), cafeaua (1,09%) și citricele și alte fructe meridionale (0,94%). Pe de altă parte, cartofii au fost mai ieftini cu 6,95% în iulie 2025 față de luna anterioară, fasole boabe și alte leguminoase cu 1,14%, iar legumele și conservele de legume cu 0,73%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în iulie 2025, față de iulie 2024, cel mai mult s-au scumpit energia electrică, cu 62,97%, energia termică, cu 13,63%, tricotajele (7,36%) și alte mărfuri nealimentare, cu 7,36%. Gazele s-au ieftinit cu 1,06%, iar combustibilii cu 0,09%.

Față de luna precedentă, în iulie 2025, energia electrică au costat mai mult cu 61,57%, gazele cu 3,27%, iar tutunul și țigările au consemnat un plus de 0,91%. Potrivit INS, la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

În privința serviciilor, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru transport CFR, plus 16,92%, pentru igienă și cosmetică, (14,06%) și cele pentru servicii poștale, cu 12,15%. În schimb, s-au ieftinit serviciile de transport aerian, cu 9,75%, și serviciile de telefonie, cu 3,05%.

În iulie 2025, față de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la transport aerian, plus 7,58%, alte servicii, cu 2,65%, și transportul interurban (alte feluri de transport), cu 2,18%. Ieftiniri s-au înregistrat doar la abonamentele de televiziune, cu 0,17%.

Rata anuală a inflației a urcat la 7,84% în luna iulie 2025, de la 5,7% în iunie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,67%, serviciile cu 7,33%, iar mărfurile nealimentare cu 8,18%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...