EnergoNuclear: un milion de euro pe an pentru 25 de bugetari, care „pregătesc” de trei ani venirea chinezilor la Cernavodă

Cei 25 de salariaţi ai companiei de stat EnergoNuclear sunt printre cei mai bine plătiţi români. Fiecare dintre ei câştigă, de ani de zile, peste 10.000 de lei lunar, cu directorii primind peste 20.000 de lei. Scopul declarat al acestei companii este asigurarea informaţiilor tehnice, economico-financiare, juridice necesare pentru China General Nuclear Group".
Economica.net - lun, 05 oct. 2015, 21:07
EnergoNuclear: un milion de euro pe an pentru 25 de bugetari, care

Compania de stat EnergoNuclear are 25 de angajaţi, care cheltuiesc anual 4,3 milioane de lei (1 milion de euro) pe salarii, o medie impresionantă de 180.000 de lei (40.000 de euro) pe fiecare salariat, adică puţin peste 13.000 de lei (3.000 de euro) pe lună, potrivit raportului comun al administratorilor şi auditorilor, din 2014.

Circa 2 milioane de lei (450.000 de euro) din bugetul de cheltuieli de personal de 4,3 milioane de lei revin la doar trei directori: directorul general,  Teodor Chirică, fost director general Nuclearelectrica, directorul economic/contabilul şef, Ecaterina Niţu şi directorul tehnic, Mircea Gheorghe, fost inginer-şef la Unitatea 2 de la Cernavodă. Aceştia câştigă, anual, în ordine, 255.000 de lei (20.000 de lei lunar), 223.000 de lei (19.000 de lei lunar) şi 278.000 de lei (22.000 de lei lunar). Încă 2,5 milioane de lei se împart la restul de 22 de salariaţi, circa 110.000 de lei pentru fiecare.

Încă 85.000 de lei anual se mai împart între membrii Consiliului de Administraţie, Elena Popescu, director cabinet al direcţiei Energie Mediu în Ministerul Energiei, preşedinte, Teodor Chirică şi Alexandru Săndulescu, director în Ministerul Economiei, preşedinte CA Nuclearelectrica, membri.

Sume impresionante

Teodor Chirică, actual director general, fost director general Nuclearelectrica: 20.000 de lei lunar, plus indemnizaţie de membru CA.

Mircea Gheorghe, director tehnic, fost inginer-şef Reactorul 2 Cernavodă, 22.000 de lei lunar.

Ecaterina Niţu, contabil-şef, ex Transelectrica, 19.000 de lei lunar.

22 de salariaţi, 11.000 de lei lunar, venit mediu.

Sumele primite de angajaţii EnergoNuclear sunt apropiate ca dimensiune de cele încasate în 2013 şi 2012, iar numărul de salariaţi nu s-a schimbat decât cu puţin (26 de salariaţi în 2013, 35 de salariaţi în 2012, toţi disponibilizaţii plecând cu salarii compensatorii). O menţiune, salariul directorului general  a scăzut de la peste 300.000 de lei(6.000 de euro) anual la 255.000 de lei iar remuneraţia membrilor CA s-a înjumătăţit, de la 160.000 lei anual la 84.000 de lei.

În ultimii trei ani, aşadar, angajaţii EnergoNuclear au primit aproape 4 milioane de euro salarii şi indemnizaţii, timp în care compania a tot „pregătit” venirea investitorului străin.

Pe lângă sumele legate de plata personalului, salariaţii EnergoNuclear au mai cheltuit, în 2014, potrivit raportului comun al auditorului A.Co Internal and Financial Audit şi al administratorilor, 19.770 de lei pentru diverse servicii de consultanţă, 166.993 de lei pentru studii diverse şi 636.983 de lei pentru achiziţii, deplasări, protocol, poştă şi telecomunicaţii.

La sumele încasate, angajaţii EnergoNuclear candidează lejer la calitatea de cei mai bine plătiţi şi mai fericiţi salariaţi ai statului, la egalitate cu cei de la ROMATSA. Dar dacă controlorii de trafic aerian au o bază reală pentru care primesc salariul de mii de euro, la EnergoNuclear banii sunt daţi pentru niste activităţi obscure,  puţin definite. Scopul companiei EnergoNuclear, înfiinţată în 2009, este de a pregăti investiţia viitoare în reactoarele 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă a unei companii chinezeşti, selectată drept investitor strategic, China General Nuclear Group, o sumă estimată de circa 6,5 miliarde de euro. De acest investitor se tot ocupă salariaţii EnergoNuclear de peste doi ani, iar investiţia este un proiect lansat în 2007, deşi, la acea dată, nu exista niciun chinez în proiect.

Scopul: să pregătească descinderea chinezilor la Cernavodă

De pe pagina oficială EnergoNuclear, aflăm că scopul companiei este:

 – „asigurarea informaţiilor tehnice, economico-financiare, juridice necesare pentru China General Nuclear Group şi consultanţii acestuia în cadrul procesului de analiză-diagnostic (Due Dilligence)

 – suport, cu precădere tehnic, pentru comisia de negociere ca parte a echipei SNN în cadrul procesului pentru selectarea unui investitor

 – suport şi participare la întâlnirile părţii chineze cu autorităţile statului, Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Concurenţei, Eximbank, ANRE, CNCAN, Transelectrica
activităţi legate de interacţiunea cu autorităţile statului”.

Capitalul social, integral subscris şi vărsat al companiei este de 130 de milioane de lei. EnergoNuclear este deţinută 100% de Nuclearelectrica. Compania are cifră de afaceri 0, pentru că nu produce nimic. Cheltuielile sunt prinse, în majoritate, la capitolul „imobilizări corporale”. Sediul social este în Bucureşti.

În prezent, proiectul de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă este, la 6 ani după înfiinţarea companiei şi la doi ani după ce Nuclearelectrica a rămas singurul acţionar la EnergoNuclear, în faza în care avem un investitor selectat –  compania chineză, şi se negociază termenii contractului prin care chinezii vor putea începe să lucreze la megaproiect.

Planurile privind realizarea celor două reactoare datează încă de pe vremea fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Statul a ales, în anul 2007, şase investitori pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4: RWE (Germania), CEZ (Cehia), GdF SUEZ (Franţa), Enel (Italia), Iberdrola (Spania) şi ArcelorMittal România. Toţi aceştia s-au retras însă rând pe rând din proiect.

În ceea ce priveşte cele două reactoare existente, care asigură circa 18% din producţia totală de energie a României, acestea au o durată de viaţă iniţială de 30 de ani şi pot intra în programul de prelungire a acestei durate de viaţă cu încă 25 de ani.

Nuclearelectrica a avut în 2014 o producţie brută de 11.675 GWh, o producţie netă de 10.754 GWh, la un factor de capacitate de 94,44%. Cifra de afaceri şi profitul net aferente exerciţiului financiar 2014 sunt de 1,796 miliarde lei, respectiv 133 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, în scădere marginală, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când......
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...