ENGIE are în Franța ofertă cu energie electrică gratis pentru clienți timp de două ore pe zi. Avem nevoie în România de digitalizare, date în timp real și soluții flexibile, pentru ca piața să funcționeze în beneficiul consumatorilor – Nicolas Richard, CEO ENGIE România

Grupul ENGIE a  a lansat în Franța o ofertă care permite consumatorilor să utilizeze fără niciun cost energia electrică, pe parcusul a două ore pe zi, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE România. A fost posibil pentru că sistemele sunt digitalizate și permit redistribuirea energiei produse în exces către consumatori, ceea ce ar trebui să se poată și la noi.
Mihai Nicuţ - lun, 06 oct. 2025, 18:05
ENGIE are în Franța ofertă cu energie electrică gratis pentru clienți timp de două ore pe zi. Avem nevoie în România de digitalizare, date în timp real și soluții flexibile, pentru ca piața să funcționeze în beneficiul consumatorilor – Nicolas Richard, CEO ENGIE România

“Cred că este nevoie de o campanie comună – din partea sectorului privat, a presei și a autorităților, pentru a explica beneficiile concurenței pe piața liberă. Degeaba avem un sistem concurențial dacă nu produce beneficii reale pentru clientul final. Obiectivul trebuie să fie avantajul clientului, iar comunicarea acestui lucru este esențială”, a spus Nicholas Richard, CEO al ENGIE România, la o conferință de presă organziată de Profit.ro.

“Volatilitatea și flexibilitatea sistemului – ne concentrăm adesea pe volatilitatea „intra-day” – diferențele de preț dintre ora 12:00 și ora 20:00 – dar aceasta este doar o parte mică a fenomenului. Trebuie să privim și volatilitatea săptămânală și sezonieră (iarna-vara).

Volatilitatea va crește, pentru că depinde de factori naturali – vreme rece, vânt, ploaie, secetă, lipsa soarelui. Prin urmare, trebuie să ne pregătim pentru o volatilitate sistemică și să creștem flexibilitatea prin: capacități de stocare (baterii), mecanisme „gas-to-power”, sisteme de management digital în timp real.

De exemplu, ENGIE Franța a lansat recent o ofertă pentru clienții casnici de electricitate: un preț fix pe un an, cu un beneficiu special: două ore de energie gratuită pe zi, la alegerea clientului, între 13:00 și 17:00. Astfel de inițiative sunt posibile doar atunci când sistemele sunt digitalizate și permit redistribuirea energiei produse în exces către consumatori. România ar trebui să urmeze aceeași direcție: digitalizare, date în timp real și soluții flexibile, pentru ca piața să funcționeze eficient și în beneficiul consumatorilor”, a spus Richard.

El a amintit că, înainte de desființarea plafoanelor de preț de la 1 iulie,piața de electricitate nu era reglementată, era subveționată, iar de atunci ENGIE câștigă mai mulți clienți, în jur de 300-350 pe zi, fiind remarcat un dinamism în privința schimbării furnizorului.

“Ceea ce am observat noi este că piața s-a mișcat vizibil în comparație cu perioada anterioară. Totuși, consider că numărul este încă mic și cred că trebuie mediatizat mai mult faptul că schimbarea furnizorului de electricitate sau gaze se poate face foarte ușor și rapid”, a mai spus Richard.

 

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare a combinatului chimic Azomureș, cel mai mare producător de......
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
Cătălin Horomnea, CEO și fondator Glas Expert, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Oscarul designului de produs. ...
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Se închide circulația pe aproximativ 17 kilometri ai Autostrăzii A10, Sebeș – Turda, Calea 1 (sensul de deplasare Unirea ...
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este "de o importanţă critică" ca summitul NATO care începe ...