Engie: Gazele din depozite sunt esenţiale pentru securitatea aprovizionării. Iarna trecută au asigurat o treime din consum

Obligaţia de stocare a gazelor este foarte importantă pentru a asigura securitatea în aprovizionare în timpul iernii, cel puţin până când piaţa angro de gaze din România va fi una matură, a declarat, joi, Eric Stab, CEO al Engie România, în cadrul unei conferinţe pe tema importanţei gazelor naturale.
Economica.net - joi, 22 iun. 2017, 11:23
Engie: Gazele din depozite sunt esenţiale pentru securitatea aprovizionării. Iarna trecută au asigurat o treime din consum

El a făcut această declaraţie în contexul în care autorităţile române intenţionează să elimine obligativitatea furnizorilor de gaze de a realiza depozite pentru iarnă.

‘Stocarea este un instrument foarte important pentru securitatea alimentării. Este adevărat că anul trecut România şi-a asigurat aproape întregul consum din producţia internă, dar în timpul iernii ne-am bazat pe importuri şi vom continua să ne bazăm pe importuri până ce noi cantităţi de gaze vor veni pe piaţă, din noi descoperiri’, a spus Stab.

În opinia sa, acest lucru înseamnă că stocarea va trebui să continue să joace un rol foarte important, cel puţin până vom avea o piaţă angro care poate înlocui înmagazinările. ‘Nu este cazul în prezent, pentru că nu avem lichiditate pe piaţa angro’, a susţinut oficialul Engie.

El a subliniat că, în perioadele foarte reci din timpul iernii, gazele din depozite au o pondere foarte importantă.

‘În cele mai friguroase zile ale iernii trecute, vârful de consum a fost 72 de milioane de metri cubi pe zi. În acea zi, depozitele au asigurat 24 milioane de metri cubi, adică o treime din cererea din acea zi. Dacă nu ar fi existat gazele depozitate, am fi avut probleme mari de securitate a aprovizionării şi ne-am fi întrebat pe cine întrerupem primii’, a precizat Stab.

Acesta a amintit situaţia din 2009, când ruşii au oprit livrările de gaze timp de mai multe săptămâni, însă România a reuşit să depăşească cu bine acea perioadă datorită gazelor înmagazinate.

‘Astfel că noi credem cu tărie că obligaţia de stocare a gazelor este foarte importantă pentru toată lumea pentru a asigura securitatea în aprovizionare, cel puţin pe perioada în care piaţa angro de gaze nu poate juca acest rol, aşa cum se întâmplă în unele ţări vestice, unde există pieţe angro puternice’, a adăugat reprezentantul companiei energetice.

El a mai spus că, tot pentru securitatea în aprovizionare, este nevoie şi de reguli clare în piaţă, care să fie respectate de toţi jucătorii.

Tot joi, anterior acestei declaraţii, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că furnizorii de gaze ar putea să nu mai fie obligaţi să constituie depozite pentru viitorul sezon rece, în condiţiile în care preţul gazelor de import va fi la iarnă mai mic decât al gazelor înmagazinate.

‘Dacă o vom face, dacă vom obliga furnizorii, o vom face pentru securitate, nu pentru a avea preţul cel mai mic. Însă trebuie să ne gândim şi cine plăteşte siguranţa. Consumatorul poate nu vrea, cine l-a întrebat? S-ar putea interpreta ca fiind ajutor de stat pe care îl dăm unei firme care înmagazinează’, a spus el, într-o discuţie cu presa.

Potrivit lui Havrileţ, cel mai corect ar fi să existe un stoc strategic şi unul liber.

‘Este o iniţiativă legislativă să se facă din acest an un stoc strategic. Legea va stabili cine îl va face, ar putea fi chiar Rezervele Statului’, a adăugat preşedintele ANRE.

El a mai spus că iarna viitoare va fi prima când importurile vor fi mai ieftine decât gazele de producţie internă depozitate.

‘Anul trecut era reglementat preţul pentru populaţie la 60 de lei pe MWh şi, cu 20 de lei tariful de înmagazinare, gazele din depozite au costat 80 de lei. În acelaşi timp, preţul gazelor de import era tot acolo, 79-80-81 de lei. Dar acum este o diferenţă de 12 lei, iar consumatorul are dreptul să-şi schimbe furnizorul cu unul care, de exemplu, cumpără gaze doar din import, iar, pe termen lung, obţine un preţ şi mai bun de 80 de lei şi nimeni nu poate opri consumatorul să se ducă la alt furnizor. Atunci furnizorul care a înmagazinat vine şi spune: ‘Mie cine îmi plăteşte, că eu am fost obligat să înmagazinez?’.

Până în prezent, furnizorii au fost obligaţi să depoziteze o anumită cantitate de gaze în perioada aprilie-octombrie, gaze care erau utilizate în timpul iernii, pentru securitatea aprovizionării în vârf de consum.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...