Engie intenţionează să infiinţeze o platformă de tranzacţionare a energiei la Istanbul

Divizia de gestionare globală a energiei (GEM) a grupului Engie a anunţat că intenţionează să se extindă prin înfiinţarea unei platforme de tranzacţionare a energiei şi a gazelor în Istanbul, transmite site-ul hurriyetdailynews.com.
Economica.net - vin, 30 dec. 2016, 14:39
Engie intenţionează să infiinţeze o platformă de tranzacţionare a energiei la Istanbul

Divizia va acorda un sprijin activ dezvoltării suplimentare a pieţelor en-gros de energie şi gaze din Turcia, mai ales în sectorul generării energiei regenerabile şi a serviciilor asociate, se arată în comunicatul GEM.

Engie este în prezent într-un proces de restructurare care include vânzarea unor active în valoare de 15 miliarde de euro, dintre care 41% au fost deja semnate, şi investiţii de 22 miliarde de euro, precum şi reduceri de costuri care ar urma să aibă un impact cumulat de un miliard de euro asupra câştigurilor de bază în 2018.

Isabelle Kocher, directorul general de la Engie vrea ca grupul francez să se concentreze pe trei domenii principale: energii regenerabile, gaze naturale şi infrastructurile asociate precum şi serviciile energetice.

Săptămâna trecută, cotidianul Le Figaro anunţa că Engie se pregăteşte să se retragă din proiectul centralei nucleare din Turcia deoarece nu se mai înscrie în strategia grupului.

În primăvara lui 2015, Engie, fostul GDF-Suez, a primit aprobarea Parlamentului Turciei de a construi şi exploata o centrală nucleare la Sinope, nordul Turciei, punerea în funcţiune fiind programată pentru 2025.

‘Noua strategie a Engie nu oferă spaţiu pentru continuarea acestui proiect’, susţine Le Figaro potrivit căruia ‘Engie nu intenţionează să îşi mai asume acest risc şi îşi pregăteşte retragerea din proiectul din Turcia’. Publicaţia precizează că Engie nu va întoarce spatele energiei nucleare dar ‘nu mai consideră noile centrale nucleare drept motorul revoluţiei energetice care se derulează în prezent’.

Pe piaţa din România, Engie este prezent în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia reduce taxele pentru persoanele fizice și le crește pentru marile companii
Polonia reduce taxele pentru persoanele fizice și le crește pentru marile companii
Polonia intenţionează să modifice sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, o mişcare despre care prim-ministrul Donald Tusk a declarat miercuri că va aduce beneficii pentru......
Vânzările grupului Dona au depăşit 2 miliarde lei în primul semestru şi sunt 13% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut
Vânzările grupului Dona au depăşit 2 miliarde lei în primul semestru şi sunt 13% mai mari decât în aceeaşi perioadă ...
Grupul Dona a înregistrat vânzări de peste 2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 13,2% mai mari decât ...
Fostul ministru PSD al Energiei Ivan spune că industria primeşte notificări de limitare a energiei electrice, de fapt sunt doar informări trimise clienților care ar putea fi limitați în contextul crizei. Ministerul Energiei acuză dezinformarea
Fostul ministru PSD al Energiei Ivan spune că industria primeşte notificări de limitare a energiei electrice, de fapt ...
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a spus că primele notificări privind limitarea consumului de energie electrică ...
Noi restricții de circulație în centrul Capitalei
Noi restricții de circulație în centrul Capitalei
Traficul prin Pasajul Unirii va fi restricționat în această noapte și în următoarea, potrivit unei postări a primarului ...