Engie și Credit Agricole au cumpărat grupul energetic spaniol Eolia Renovables

Grupul energetic francez Engie şi banca franceză Credit Agricole au anunţat joi achiziţionarea companiei spaniole de energie regenerabilă Eolia Renovables, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 11 nov. 2021, 18:03
Engie și Credit Agricole au cumpărat grupul energetic spaniol Eolia Renovables

Tranzacţia scoate în evidenţă interesul în creştere al investitorilor pentru active de energie regenerabilă în sudul Europei, ceea ce duce la preţuri mai ridicate pe piaţă în acest sector.

Engie şi Credit Agricole au informat că vor achiziţiona 97,33% din capitalul Eolia Renovables de la fondul canadian de investiţii Alberta Investment Management Corporation. Cele două companii nu au precizat preţul tranzacţiei, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că valoarea de antrepriză este uşor peste două miliarde de euro.

Luna aceasta, Engie a anunţat vânzarea pentru şapte miliarde de euro a diviziei sale de servicii Equans către conglomeratul francez Bouygues, o parte din câştiguri urmând să fie folosite pentru a investi în energie regenerabilă.

Engie, ale cărei acţiuni au urcat joi cu 2,6% la Bursa de la Paris, va deţine 40% din activele Eolia iar Credit Agricole 60%.

Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania are un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km şi are 4.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...