Engie şi E.On, bucurie prematură? Acum, ANRE vorbeşte despre recuperarea costurilor din trecut „în măsura în care este posibil”

Economica.net
07 03. 2019
e_on_6758493_98744500

„Diferenţele de costuri de achiziţie din anii 2018 şi 2019, ale furnizorilor care desfăşoară activitate de furnizare pe piaţa reglementată, vor fi analizate şi cuantificate, iar modalitatea de recuperare sau de cedare, prin includerea acestor diferenţe în prețurile finale reglementate la clienții casnici, va avea în vedere asigurarea condițiilor de mai jos, în măsura în care acest lucru este posibil şi numai cu respectarea legislației în vigoare:

a) recupererea/cedarea integrală a acestor diferențe de către/de la furnizori, până la data eliminării prețurilor reglementate pentru clienții casnici, conform prevederilor legale;

b) menținerea prețurilor reglementate la clienții casnici, pentru perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2019 şi data eliminării prețurilor reglementate pentru clienții casnici, conform prevederilor legale, la un nivel relativ constant.

c) menţinerea unor valori rezonabile a prețurilor reglementate pentru clienții casnici până la data eliminării prețurilor reglementate pentru clienții casnici”.

Extrasul este din “Notă de prezentare şi motivare a proiectului de Ordin privind modificarea Metodologiei pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un an de reglementare, şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2019, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 219/2018″

Iată ce scrie în OUG 114:

“Producătorii, inclusiv filialele acestora şi/sau afiliaţii aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară atât activităţi de extracţie cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României nu vor mai încheia contracte de vânzare cu livrare pe teritoriul României, la preţuri mai mari de 68 lei/MWh. Diferenţele de costuri de achiziţie din anii 2018 şi 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin preţurile practicate, se vor recupera până la data de 30 iunie 2022, conform reglementarilor ANRE”

Cei doi furnizori de gaze, E.On şi Engie sunt teoretic unii dintre beneficiarii OUG 114, în condiţiile în care actul normativ, stipula, pe lângă obligaţia producătorilor de a le vinde gazul intern la preţ fix, şi obligaţia reglementatorului de a permire recuperarea costurilor din trecut între preţul de achiziţie al gazelor (mai mare) şi cel avizat atunci de ANRE (mai mic).

Acum, această recuperare, care se face de fapt prin trecerea acestor costuri în facturile consumatorilor, se va face aşadar “în măsura în care este posibil”.