Entire Real Estate Solutions lansează proiectul mixt Estoria City cu 1.200 de apartamente şi 50.000 mp birouri lângă Ikea Pallady

Economica.net
30 10. 2019
ikea_pallady_36862100

Dezvoltarea centrelor comerciale în zona Theodor Pallady a atras atenția dezvoltatorilor din domeniul rezidențial care au demarat construcția unor noi proiecte imobiliare de volum, cu mii de locuințe.

„În jurul acestor centre de retail va lua naștere în următorii ani un nou mini oraș care va aduce inclusiv spații de birouri si locuințe la un loc. Tot mai mulți dezvoltatori își orientează strategia de dezvoltare pe construcții mixte. Acest lucru înseamnă locuințe, birouri și spații comerciale in același loc. Totul pentru a schimba stilul de viață alert cu ore în șir pierdute în trafic. Când ai totul aproape, timpul economisit îl poți petrece alături de familie. Spre asta ne îndreptăm, dezvoltatorii caută soluții pentru oferi timp locatarilor prin diverse facilități”, spune Rafaela Nebreda, manager Imoteca.

Zona Theodor Pallady este atractivă pentru dezvoltatori mai ales că există și metrou care poate deservi noii locatari pentru a le ușura transportul spre centrul orașului, iar spațiul de construcție este foarte mare în acea zonă, pe platforma fostei fabrici Policolor.

Estoria City, un proiect mixt de 1.200 de apartamente, 50.000 mp de birouri, 40.000 mp spații comerciale, 25.000 mp spații verzi și 3.000 locuri de parcare.

„Proiectele mixed-use răspund cererii din piață. Noi construim practic ce visează acum clienții – să aibă timp și pentru altceva – în afară de a sta în trafic spre serviciu sau în trafic pentru a merge la cumpărături. Vor avea totul lângă casă. Timpul pentru toți a devenit foarte important și e important să fie prețuit alături de cei dragi”, explică Christian Hiver, development director Estoria City.

În prima fază a construcției, care demarează anul viitor, dezvoltatorul  va ridica trei magazine mari: Leroy Merlin, Kaufland și Lidl. Apoi, în faza a doua urmează proiectul de birouri și primele locuințe. Complexul rezidențial din Estoria City va fi construit chiar în fața stației de metrou Nicolae Teclu și a mijloacelor de transport în comun.