Epopeea găsirii unui nou CEO al grupului Renault s-a încheiat. François Provost va conduce grupul francez din care face parte și Dacia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Francois-Provost-Renault-Group-1-554x420.jpg)
Consiliul de Administrație al Renault Group, reunit astăzi sub președinția lui Jean-Dominique Senard, a decis în unanimitate, la recomandarea Comitetului de guvernanță și remunerare, numirea lui François Provost, începând cu 31 iulie, în funcția de CEO al Renault S.A. și de Președinte al Renault s.a.s., pentru un mandat de patru ani. De asemenea, François Provost a fost numit administrator al Renault S.A. și al Renault s.a.s.
Deținând anterior funcția de director de Achiziții, Partenariate și Afaceri Publice, François Provost are o experiență de 23 ani în cadrul grupului francez. Parcursul său internațional, atât în funcții operaționale, cât și strategice, cunoașterea aprofundată a provocărilor din industrie și viziunea sa strategică i-au facilitat preluarea funcției de CEO.
El are rolul de a continua și accelera transformarea Renault Group, pentru a asigura continuitatea dezvoltării, în special pe plan internațional și în cadrul parteneriatelor, pentru a valorifica agilitatea strategică a Grupului și pentru a menține un nivel ridicat de performanță, în concordanță cu valorile companiei.
„Sunt convins că François Provost va conduce Grupul cu discernământ și responsabilitate, într-un context care impune atât rigoare în execuție, cât și viziune strategică și capacitate de inovare. Într-o industrie aflată într-o profundă transformare, determinarea și simțul său al responsabilității vor fi atuuri esențiale pentru a conduce echipele și pentru a continua dinamica noastră. Expertiza și cunoștințele sale aprofundate privind compania ne vor permite să finalizăm implementarea planului nostru strategic, să definim pasul următor și să asigurăm implementarea sa cu succes. Sunt sincer bucuros să colaborez cu el. De asemenea, doresc să îi mulțumesc călduros lui Duncan Minto pentru că a asigurat interimatul în aceste două săptămâni”, a menționat Jean-Dominique Senard, președintele Consiliului de Administrație al Renault Group la finalul ședinței de astăzi.
De asemenea, François Provost a declarat că primește „această numire cu mândrie și recunoștință. Îi mulțumesc călduros Președintelui nostru, Jean-Dominique Senard, și Consiliului de Administrație pentru încrederea acordată. Gândurile mele se îndreaptă către echipele Grupului care m-au însoțit de-a lungul acestor 23 de ani. Voi pune toată energia și pasiunea mea în slujba dezvoltării Grupului nostru, împreună cu cei 100.000 de colegi, rețeaua noastră de distribuitori, furnizorii și partenerii noștri. Renault Group are fundamente solide: echipe implicate, o gamă de produse remarcabilă, mărci puternice și un model organizațional inovator. Aceste atuuri ne vor fi esențiale pentru a accelera transformarea noastră într-un context din ce în ce mai exigent pentru industria auto. Puteți conta pe angajamentul și determinarea mea pentru a scrie împreună următoarea pagină a istoriei noastre”.
Născut în 1968, François Provost este absolvent al École Polytechnique și inginer-șef în cadrul Corpului Minelor. După un început de carieră în administrația publică de rang înalt, s-a alăturat Renault Group în 2002. A ocupat funcții de conducere în Franța și Europa, fiind, printre altele, director general al Renault-Nissan Portugalia între 2005 și 2008.
În 2010, cariera sa capătă o dimensiune internațională: devine director general adjunct al Renault Rusia, responsabil cu operațiunile, apoi președinte-director general al Renault Samsung Motors în Coreea timp de 5 ani, înainte de a deveni director al operațiunilor în China, apoi în regiunea Asia-Pacific, iar în cele din urmă director al dezvoltării internaționale.
În 2023, se alătură echipei de conducere a Grupului în calitate de director al achizițiilor, parteneriatelor și afacerilor publice. De la Lisabona la Seul, trecând prin Moscova și Beijing, a devenit un lider strategic și experimentat, contribuind astfel la stabilirea unor parteneriate structurante cu actori globali precum Nissan, Geely și Aramco.
Citește și:
– Directorul de achiziții al Renault, Francois Provost, este favorit să preia conducerea grupului auto francez – surse
– Grupul Renault a înregistrat o creștere a vânzărilor în prima jumătate a lui 2025