Erste: Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi/euro

Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi pentru un euro, în cazul în care negocierile pentru formarea noului Guvern se vor prelungi, a declarat luni pentru MEDIAFAX Eugen Şinca, analist la grupul bancar Erste.
Economica.net - lun, 10 dec. 2012, 16:03
Erste: Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi/euro

„Nu excludem o depreciere a leului la peste 4,6 unităţi pentru un euro, dacă negocierile pentru formarea noului Guvern vor deveni o afacere de lungă durată”, a spus Şinca.

Cotaţiile monedei naţionale au înregistrat fluctuaţii reduse în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,1 bani, la 4,5339 lei/euro. Dealerii au spus că leul a înregistrat fluctuaţii reduse, fără să fie influenţat de rezultatul alegerilor parlamentare.

Şinca a arătat că USL este în favoarea continuării unei relaţii bune cu FMI şi UE, fiind probabil ca un nou acord să fie încheiat cu cele două instituţii în primul trimestru al anului viitor.

„O linie flexibilă de credit cu FMI este în prezent una dintre opţiuni, dar una dintre problemele dificile de anul viitor va fi restructurarea companiilor de stat”, afirmă analistul.

Erste continuă să anticipeze că randamentul obligaţiunilor României pe termen de cinci ani va fi de 6,8% până în luna martie, din cauza temerilor legate de inflaţie şi politică.

USL a câştigat aproximativ 60% din voturile pentru Parlament, potrivit rezultatelor parţiale publicate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor de la 96% din secţiile de votare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în luna noiembrie, la începutul unei întrevederi cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi”.

Premierul Victor Ponta a afirmat la scurt timp că un nou acord de precauţie cu FMI ar acţiona drept plasă de siguranţă împotriva „turbulenţelor serioase” de pe pieţele financiare.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, a spus la rândul său că misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile unei noi înţelegeri, care va fi aprobată cel mai probabil în luna februarie.

Acordul preventiv aflat în derulare ar trebui să se încheie în luna aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 în apropiere de Domnești, anunță joi......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo, una dintre cele mai importante platforme tehnologice din Europa pentru comenzi on-demand, și Revolut, aplicația ...
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
Retailerul suedez de mobilă IKEA deschide un Plan & Order Point și un Pick & Point în centrul comercial Grand Arena din ...