Escaladarea luptelor în Marea Neagră este un risc pentru porturile ruseşti supra-aglomerate cu cereale

Porturile ruseşti de cereale dau pe dinafară după două recolte consistente, ceea ce înseamnă că orice escaladare militară în Marea Neagră riscă să lipsească lumea de cantităţile mari de cereale pe care contează, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 09 aug. 2023, 11:30
Escaladarea luptelor în Marea Neagră este un risc pentru porturile ruseşti supra-aglomerate cu cereale

Capacităţile portuare ruseşti sunt supuse la presiuni în condiţiile în care cel mai mare producător mondial de grâu se chinuie să îşi vândă stocurile, care rămân în continuare la un nivel ridicat în pofida unor exporturi masive. Potrivit firmei de consultanţă SovEcon, în luna iulie Rusia a livrat 4,4 milioane de tone de grâu, o cantitate record pentru această lună şi o cantitate de aproape 60% peste medie.

Analiştii de la SovEcon susţin că unele terminale ruseşti de la Marea Azov au încetat să mai accepte cereale din lipsă de spaţii de stocare. Asta reprezintă o problemă pentru fermieri dacă situaţia din Marea Neagră, dintre Ucraina şi Rusia, se va înrăutăţi şi va încetini exporturile Rusiei, pentru că fermierii ruşi nu vor mai avea unde să îşi vândă recoltele care sunt cruciale pentru aprovizionarea mondială cu alimente.

Rusia, care luna trecută a ieşit dintr-un acord internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale de la porturile sale din Marea Neagră, a început sezonul actual cu cele mai mari stocuri de grâu din ultimele trei decenii, potrivit unor estimări ale Guvernului american. Livrările mari au făcut ca grâul rusesc să fie unul dintre cele mai ieftine din lume.

În ultimele săptămâni însă vânzările ruseşti de grâu au încetinit din cauza unor blocaje provocate de necesitatea de a gestiona stocuri atât de mari de cereale, potrivit SovEcon. „Există blocaje de trafic feroviar şi întârzieri în jurul porturilor maritime iar asta se rostogoleşte ca un bulgăre de zăpadă. Toate capacităţile sunt utilizate la maxim”, spune directorul SovEcon, Andrey Sizov.

Pentru moment, porturile ruseşti mai mici de la Marea Azov sunt mai aglomerate decât Novorossiysk, principalul port rusesc pentru cereale de la Marea Neagră. În mod normal, navele care pleacă din porturile de la Marea Azov îşi descarcă încărcătura în nave mai mari în Strâmtoarea Kerci, care ulterior navighează prin Marea Neagră, însă navigaţia prin Strâmtoarea Kerci a fost restricţionată din motive de securitate după atacarea unui pod strategic care leagă Crimeea de Rusia.

Orice escaladare în Marea Neagră ar putea a avea efecte secundare importante pentru comerţul global cu cereale. Săptămâna trecută, un petrolier rus a fost lovit de drone ucrainene în Strâmtoarea Kerci, oprind pentru scurt timp traficul pe podul strategic care leagă Crimeea de Rusia. Acest atac ar putea să îi facă mai reticenţi pe unii proprietari de nave cu privire la folosirea porturilor ruseşti de la Marea Neagră.

Dacă întârzierile persistă sau se înrăutăţesc asta ar putea crea probleme cu spaţiile de depozitare pentru cultivatorii de cereale din Rusia care ar putea fi obligaţi să depozite cereale la ferme. De exemplu, ar putea să nu mai dispună de spaţiile necesare pentru a păstra, separat, diferite soiuri de grâu, potrivit lui Dmitry Rylko, director la firma rusească de consultanţă IKAR. „Situaţia spaţiilor de depozitare este una tensionată. În pofida unor exporturi ridicate există în continuare cantităţi mari de cereale iar zona de sud se aşteaptă la o nouă recoltă”, a spus Dmitry Rylko.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...