Eșec de proporții la Transporturi: Mega-licitația pentru 40 de trenuri regionale, anulată

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat licitația pentru 40 de trenuri regionale, argumentând că ofertele nu pot fi comparate. Amintim că în cursa pentru acest contract au intrat Alstom, Siemens și chinezii de la CRRC Qingdao Sifang.
Anemona Andone - lun, 30 aug. 2021, 22:12
Eșec de proporții la Transporturi: Mega-licitația pentru 40 de trenuri regionale, anulată

„Nu a fost depusa nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare”, se arată în anunțul privind anularea licitației, publicat pe 24 august 2021 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Reprezentanții ARF susțin că nu se poate face evaluarea ofertelor cu luarea în considerare a consumului de energie stabilit fără a li se permite ofertanților să-și modifice ofertele, potrivit procesului verbal de anulare a procedurii (foto jos), încheiat pe data de 20 august 2021.

 

 

 

Pe 26 august 2021, Alstom Ferroviaria Spa a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cel mai probabil împotriva deciziei ARF de anulare a acestei licitații.

Licitația pentru cele 40 de rame nu este însă la prima anulare. Amintim că în iunie anul trecut, Tribunalul București a dispus aceeași măsură, în urma contestațiilor iscate după ce au fost declarați câștigători chinezii. Decizia a fost însă atacată la Curtea de Apel București iar licitația a fost continuată.

ARF a lansat pe 3 aprilie 2019 licitaţia pentru achiziţia trenurilor de călători. Licitaţia viza iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice.

Valoarea estimată se regăsește în intervalul:

– 4.557.130.000 lei, fără TVA lei pentru 80 trenuri cu 30 ani mentenanță.

 

Până la termenul limită din 19 iulie 2019, ARF a primit trei oferte, respectiv de la Alstom Ferroviaria SPA, CRRC Qingdao Sifang şi Siemens Mobility.

Licitația pentru 20 de rame inter-regionale, câștigată de Alstom?

În ceea ce privește cealaltă licitație a ARF, pentru achiziția a 20 de rame inter-regionale, la finele lunii iulie, Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunţa că, în cel mult două luni, urma să fie semnat un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri noi, moderne, de ultimă generaţie, cu opţiune de a cumpăra încă 17. Potrivit ministrului, contractul urma să fie semnat cu singura companie rămasă în cursă după excluderea chinezilor (Alstom – n.r.).

Rămâne de văzut ce va decide ARF și în cazul acestei licitații unde, exceptând Siemens, au depus oferte aceleași firme ca în cazul licitației pentru 40 de rame.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis miercuri
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis ...
La Cocoș a deschis cel de-al optulea magazin, la Oradea, și a stabilit un record de vânzări încă din prima zi, depășind borna de 1,5 milioane de lei, cu un număr de 7.100 de bonuri fiscale....
Nou record bătut de energia solară azi în România, aproape 2.700 MW la miezul zilei. Soarele asigură două treimi din consumul național de electricitate din rețea
Nou record bătut de energia solară azi în România, aproape 2.700 MW la miezul zilei. Soarele asigură două treimi din ...
România a înregistrat la jumătatea zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
Cod roşu în România – Şocuri de lichiditate din cauza blocajelor plăţilor, val de insolvenţe pentru companii mari, iar efectele se răspândesc în toată economia (analiză Sierra Quadrant)
Cod roşu în România – Şocuri de lichiditate din cauza blocajelor plăţilor, val de insolvenţe pentru companii ...
Economia României traversează o perioadă de reaşezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după ...
VIDEO – Moscova e în flăcări după cel mai mare atac cu drone al Ucrainei. Ce mesaj îi transmite Zelenski lui Putin
VIDEO – Moscova e în flăcări după cel mai mare atac cu drone al Ucrainei. Ce mesaj îi transmite Zelenski lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris joi atacul armatei sale cu zeci de drone asupra Moscovei, efectuat dimineață ...