Eşec e-Factura – Peste 60% din antreprenori spun că le este foarte dificil cu noul sistem, a declarat şeful CNIPMMR

Sistemul e-Factura continuă să fie o problemă pentru 60,5% dintre antreprenori, la o lună de la implementarea măsurilor de modificare a Codului Fiscal, a atras atenţia, luni, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa de lansare a Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA).
AGERPRES - lun, 12 feb. 2024, 12:53
Eşec e-Factura - Peste 60% din antreprenori spun că le este foarte dificil cu noul sistem, a declarat şeful CNIPMMR

„O să avem o întâlnire, mâine, cu premierul României, pe marginea acestei analize şi pe marginea propunerilor pe care Consiliul Naţional le înaintează Guvernului pentru perioada următoare. Am constatat câteva lucruri, şi anume faptul că 60,5% dintre întreprinzători, la o lună de la implementarea măsurilor de modificare ale Codului fiscal, spun că le este foarte dificil cu e-Factura, în sensul că nu au abilităţile digitale pentru a opera. Şi aici vorbim despre antreprenorii mici şi din provincie, nu de companiile mari, nu de companiile medii capitalizate etc. Ar avea nevoie de susţinere în acest sens, pentru că le-au crescut costurile, mulţi dintre ei, neştiind să opereze cu aceste sisteme digitale, merg către contabili, către auditori, către servicii externe care să-i ajute în a funcţiona în această perioadă”, a afirmat Jianu, scrie Agerpres.

Şeful CNIPMMR a subliniat, totodată, că antreprenorii au reclamat că site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) „se cam blochează”.

„Fiind în casa Guvernului, trebuie să transmitem acest mesaj Ministerului de Finanţe pentru a-şi face treaba, că site-ul ANAF se cam blochează şi nu prea funcţionează la nivelul la care întreprinzătorii vor să funcţioneze. Deci, atunci când luăm măsuri în spaţiul public, ar trebui să fim atenţi că şi funcţionarea instrumentelor pe care statul le pune la dispoziţie să fie pe măsură. Am mai aflat un lucru interesant: şapte din zece întreprinzători spun că nu se rezolvă evaziunea fiscală cu aceste măsuri de digitalizare, pentru că cei care erau corecţi sunt în continuare corecţi, cei care făceau facturi fac şi e-Factura, cei care făceau transportul corect fac şi e-Transport şi tot aşa. Trebuie măsuri specifice pentru combaterea evaziunii fiscale, iar aceiaşi şapte din zece întreprinzători sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la concurenţa neloială. Dacă întreprinzătorii au ajuns să spună că e o problemă cu concurenţa neloială, apoi e o problemă şi trebuie să-i găsim răspunsul şi împreună cred că putem acţiona în acest sens. Cred că trebuie să ne uităm şi la ce înseamnă acea impozitare pentru micro-întreprinderi şi să avem o discuţie serioasă, aplicată, care să fie cumva pe următorii 10 – 20 de ani, aşa încât să existe predictibilitate în mediul de afaceri”, a susţinut acesta.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi ai mediului de afaceri participă, luni, la dezbaterea cu tema „Egalitatea de gen. Agenda 2030”, în marja evenimentului urmând să fie lansat Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).

Organizaţia este membră a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), singura organizaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...