Este un mit fals că România este un mare producător de energie electrică – Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a spus că este “un mit fals” că România este un mare producător de energie eletrică, în condițiile în care nu este în stare să-și asigure din producția internă consumul din orele de vârf și trebuie să apeleze la importuri.
Mihai Nicuţ - mie, 11 iun. 2025, 14:41
Este un mit fals că România este un mare producător de energie electrică – Burduja

“Problema e însă că România nu-și poate acoperi vârfurile de consum din producția proprie. Trebuie să le explicăm românilor că există acest mit fals, cum că România ar fi un mare producător de energie. România nu mai este demult un mare producător de energie. Pe vârfurile de consum, nu avem energie suficientă. Asta este realitatea. Cum s-a ajuns aici după 35 de ani de lipsă de investiții și de decapitalizare a companiilor energetice și așa mai departe, putem să discutăm. Dar nu se pot remedia lucrurile astea de pe un an pe altul”, a spus Sebastian Burduja, în marja evenimentului “The Rise of Electrification”, organizat de Centrul Român al Energiei, reprezenrantul României la organizația europeană a industriei electrice, Eurelectric.

“De bine de rău, anul trecut am pus în funcțiune grupuri de producție cât în 8 ani anteriori în total, într-un singur an. E un început foarte bun. Dacă ne ajută Dumnezeu și vom avea anul ăsta dublul recordului de anul trecut, o să fie din ce în ce mai bine și o să fim din ce în ce mai puțin dependenți de alții, de aceste importuri foarte scumpe”, a spus acum ministrul Energiei, reiterând ideea că de vină pentru prețurile mari d ela noi este interconectarea slabă a țărilor din centrul Europei, care face că prețurile mici din vest să nu ajungă în România.

“Dacă ne uităm la prețurile medii anuale (angro – n.r.) din România, Bulgaria, Grecia și Ungaria, vedem că, în ultimii ani, suntem aproape perfect cuplați. Filmul se rupe, realmente, la granița dintre Austria și Ungaria, pentru noi și pentru toți vecinii noștri”, a continuat ministrul Energiei.

Anul trecut în România s-au înregistrat capacități nou instalate de 1.250 MW, iar anul acesta dedidenșii vizează 2.500 MW, având în vedere că până la finalul anului se așteapta ca centrala pe gaze de la Iernut și prima parte a centralei de la Mintia să fie operaționale.

Puterea instalată a României este de circa 19.200 MW, dar puterea disponibilă în realitate este mult mai mică, astfel că sunt destul de dese situațiile în care se importă energie și la vărfuri de consum de 8.000 MW, și nu în tpate cazurile importurile se fac pentru că sunt mai ieftine.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că reducerea prognozei de creştere economică a României de către Comisia Europeană este influenţată de contextul internaţional, inclusiv de......
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani bazele Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani ...
Cele aproape 17 miliarde de euro pe care România le va primi de la Uniunea Europeană în cadrul programului SAFE dinamizează ...
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara ...
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...