Estimare conservatoare: Hidroelectrica a bugetat un profit cu 18% sub cel din 2020, deși nu mai există piață reglementată și prețurile sunt în creștere

În condițiile în care Hidroelectrica nu mai are obligații de a vinde pe piața reglementată în acest an, și pe fondul unor prețuri în creștere, compania și-a bugetat totuși un profit semnificativ mai mic decât cel de anul trecut.
Mihai Nicuţ - lun, 26 apr. 2021, 22:13
Estimare conservatoare: Hidroelectrica a bugetat un profit cu 18% sub cel din 2020, deși nu mai există piață reglementată și prețurile sunt în creștere

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, estimează pentru acest an venituri totale de 4,2 miliarde de lei, cheltuieli totale de 2,7 miliarde de lei și un profit brut de 1,46 miliarde de lei. Cifrele apar în bugetul companiei pe acest an, publicat recent în Monitorul Oficial.

Estimarea de profit este destul de conservatoare, cel puțin prin comparație cu rezultatele Hidroelectrica pe anul 2020, dacă ne gândim că producătorul de energie beneficiază de o conjunctură de piață mult mai favorabilă în acest an, față de anul precedent.

Astfel, anul trecut, Hidroelectrica a realizat un profit brut de 1,78 miliarde de lei, unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare, din România. Rezultatul a fost mai mare decât estimarea din bugetul pe 2020 – compania prognozase 1,42 miliarde. Așadar, cei 1,46 miliarde, estimate pentru 2021 sunt în linie cu ce se bugetase pe 2020, dar cu 18% sub ce a realizat efectiv anul trecut.

În 2021 Hidroelectrica nu mai are obligația de a vinde energie la preț reglementat de stat, după mecanismul cost plus profit de 5%, așa cum a avut tot anul 2020. Compania a vândut anul trecut aproape  o cincime din prodcuție (19,7%) la prețul de 109 lei/MWh, la jumătate din prețul cu care a vândut restul energiei pe piețe. Piața s-a liberalizat la 1 ianuarie 2021, deci Hidroelectrica poate vinde toată energia la prețul pieței.

În plus, prețurile în piață sunt deja mai mari decât cele de anul trecut, ceea ce în teorie înseamnă mai mulți bani pentru producătorul de energie. Potrivit datelor financiare ale companiei pentru 2020, Hidroelectrica a vândut energie în piața spot (PZU) la un preț mediu de 222 de lei, iar vânzările pe contracte forward, cele prin care compania vinde de fapt marea majoritate a producției, s-au făcut la un preț mediu de 233 de lei (media de preț pe toate piețele pe care compania a activat în 2020).

În acest an, pentru primele trei luni, prețul mediu din PZU a fost de 258 de lei/MWh, cel mai mare din ultimii cinci ani și mult peste prețul mediu spot din perioada echivalentă a lui 2020.

Citește și:

Prețul spot al energiei electrice a ajuns în 2021 la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani. Consumatorii vor resimți scumpirile

Nu putem ști până acum la ce preț mediu a vândut compania energia pe piețele forward, defalcat pe perioada de livrare, pentru a-l compara cu cei 233 de lei din 2020, dar multe dintre licitațiile în care Hidroelectrica a vândut până acum energie cu livrare în viitor s-au încheiat la prețuri de peste 300 de lei/MWh pentru energia bandă.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania exploatează 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Citește și:

Guvernul ia dividend de peste un miliard de lei de la Hidroelectrica, din profitul din 2020

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice au crescut incidența fenomenelor meteo extreme. Milioane de oameni se află la limita capacităţii lor de adaptare
Schimbările climatice au crescut incidența fenomenelor meteo extreme. Milioane de oameni se află la limita capacităţii ...
Multe evenimente meteorologice extreme din ultimul an au fost mai probabile sau mai intense din cauza schimbărilor climatice, conform unui raport al iniţiativei World Weather Attribution (WWA)......
Nouă amânare pentru centralele pe gaze de la Turceni și Ișalnița. A fost cerută de ofertanți, printre care e și un gigant din China care vine cu tehnologie japoneză
Nouă amânare pentru centralele pe gaze de la Turceni și Ișalnița. A fost cerută de ofertanți, printre care e și un ...
Termenele de depunere ale ofertelor pentru construirea celor două centrale elecctrice pe gaze în ciclu combinat din Oltenia, ...
Danemarca achiziționează avioane militare din SUA în ciuda tensiunilor cu privire la Groenlanda
Danemarca achiziționează avioane militare din SUA în ciuda tensiunilor cu privire la Groenlanda
Statele Unite ale Americii au anunţat luni că au aprobat vânzarea de avioane de vânătoare către Danemarca pentru suma ...
Exporturile globale de gaze naturale lichefiate au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii trei ani
Exporturile globale de gaze naturale lichefiate au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii trei ani
Exporturile globale de gaze naturale lichefiate (GNL) au înregistrat în 2025 cea mai mare creştere din ultimii trei ani, ...