Europa vrea să schimbe eticheta produselor alimentare. Vom şti din ce ţară provine fiecare ingredient

Ţara de origine a ingredientelor care intră în compoziţia alimentelor de bază, precum laptele, produsele lactate, inclusiv a cărnii procesate, ar putea fi menţionată în viitor în mod obligatoriu pe etichete. La cererea consumatorilor din UE, parlamentarii europeni votează un proiect de rezoluţie pe această temă.
Alina Stanciu - mar, 22 mart. 2016, 22:01
Europa vrea să schimbe eticheta produselor alimentare. Vom şti din ce ţară provine fiecare ingredient

Un barometru realizat în 2013 în statele membre a scos la iveală faptul că europenii doresc să ştie exact de unde provine mâncarea pe care o consumă. În consecinţă, parlamentarii europeni au început să discute pe marginea unui proiect de Regulament pe această temă. Au avut loc un schimb de opinii între membrii Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară şi Comisia Europeană, s-au adoptat deja mai multe rezoluţii pe această temă, iar acum Comisia supune la vot un nou proiect de propunere de rezoluţie privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente.

Ce alimente sunt vizate – lista scurtă

În urma mai multor studii şi analize în care s-au scos în evidenţă atât dorinţa consumatorilor, cât şi eventualele costuri care ar decurge din etichetare, parlamentarii au ajuns la concluzia că astfel de măsuri s-ar putea lua în cazul laptelui de consum, a produselor lactate ușor prelucrate (cum ar fi brânza și smântâna), precum și pentru produsele din carne ușor prelucrate (cum ar fi șunca și cârnații). Aceasta întrucât pentru aceste categorii costurile de etichetare cresc nesemnificativ. „Comisia pentru mediu reafirmă poziția Parlamentului în favoarea indicării obligatorii a originii cărnii pentru alimentele prelucrate; consideră că s-ar fi redus în mod semnificativ costurile cu indicarea țării de origine pentru laptele de consum, produsele lactate ușor prelucrate precum și pentru produsele din carne ușor prelucrate și acest fapt ar trebui analizat în mod prioritar”, se arată în proiectul de propunere de rezoluţie din februarie anul acesta. 

Ce alimente sunt vizate – lista lungă

Din 2011, atunci când a intrat în vigoare un regulament UE privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (1169-2011), Comisia a trebuit să prezinte Parlamentului European și Consiliului o serie de rapoarte referitoare la posibilitatea extinderii obligației de indicare a originii pe etichete la următoarele categorii de alimente: alte tipuri de carne decât carnea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre; lapte; laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate; produsele alimentare neprelucrate; produsele dintr-un singur ingredient şi ingrediente care reprezintă mai mult de 50% dintr-un produs alimentar. 

În prezent, există norme obligatorii privind indicarea originii pe etichetă pentru mai multe sectoare, de exemplu pentru miere, fructe și legume, pește (nu şi produse din pește precum pește preparat sau conservat), carne de vită și produse din carne de vită, ulei de măsline, vin, ouă şi carne de pasăre importată.

Cresc preţurile?

Conform unora dintre raportele Comisiei pe tema etichetării,  în cazul extinderii categoriilor de produse pentru care eticheta va arăta ţara de origine a materiei prime, costurile de producţie ar putea creşte. Astfel, din calculele specialiştilor UE, măsura ar putea duce la scumpiri ale produselor cu 5-9%. Or, consumatorii nu sunt dispuşi să plătească un astfel de preţ pentru a avea acces la informaţiile ce urmează a fi puse pe noile etichete. Practic, o astfel de majorare de preţ atrage scăderea cu 60-80% a disponibilității consumatorilor de a plăti pentru respectivele informații, indică studiile Comisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Engie se va concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică din Maroc
Engie se va concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică din Maroc
Engie intenţionează să-şi vândă participaţia în cea mai mare centrală pe bază de cărbune din Maroc (SAFIEC), pentru a se concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică, a......
Autonomie extinsă pentru autoutilitara electrică Ford E-Transit
Autonomie extinsă pentru autoutilitara electrică Ford E-Transit
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a companiei americane, a anunțat introducea opțiunii de autonomie extinsă pentru ...
Chinezii de la Xpeng iau și ei în calcul o uzină în Europa
Chinezii de la Xpeng iau și ei în calcul o uzină în Europa
Oficialii producătorului chinez Xpeng au declarat la expoziția auto de la Beijing că iau în calcul o investiție într-o ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024
Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane ...