Euro, la minimul ultimilor 11 ani faţă de yen

Moneda euro s-a depreciat luni la minimul ultimilor 11 ani faţă de yen, iar costurile de finanţare ale Spaniei au atins un nou record, pe fondul revenirii în actualitate a temerilor privind ieşirea Greciei din zona euro, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 23 iul. 2012, 08:07
Euro, la minimul ultimilor 11 ani faţă de yen

Totodată, un oficial al băncii centrale a Chinei a avertizat că creşterea economică a ţării ar putea încetini pentru cel de-al şaptelea trimestru consecutiv în perioada iulie-septembrie, la 7,4%.

Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a coborât luni cu 1,8%, tras în jos în principal de bursa din Hong Kong, care a pierdut 2,6%.

Moneda euro a coborât la minimul ultimilor 11 ani faţă de yenul japonez şi se tranzacţionează la cel mai redus nivel din ultimii doi ani faţă de dolar.

Randamentul obligaţiunilor de stat spaniole cu maturitatea la 10 ani a urcat la 7,368%, un nou record de la introducerea monedei euro, în timp ce dobânda titlurilor de Trezorerie SUA cu scadenţă similară a coborât la un nou minim istoric, de 1,43%, indicând creşterea aversiunii faţă de risc a investitorilor.

Oficialii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene vor ajunge marţi la Atena pentru a determina dacă statul îşi poate respecta angajamentele faţă de creditorii internaţionali. Creditorii externi ai Greciei par neîncrezători că ţara s-a încadrat în ţintele fiscale şi ar putea întrerupe finanţarea, decizie care ar conduce la faliment, posibilitatea ieşirii statului elen din zona euro revenind în atenţia pieţelor.

Astfel, moneda euro s-a depreciat luni cu peste 1%, la 94,4 yeni, cel mai redus nivel din noiembrie 2000. În raport cu dolarul, euro a coborât cu 0,5%, la 1,21 dolari, după ce a atins un minim al ultimilor doi ani la 1,20 dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul cu CANAL+ CONTENT......
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...