Eurogrupul pregăteşte o reuniune extraordinară la începutul lui septembrie

Ţările din zona euro pregătesc o reuniune extraordinară a Eurogrupului pentru prima săptămână din septembrie, în care se va aborda atât situaţia din Cipru, cât şi cea din Spania, a semnalat vineri, pentru EFE, o sursă comunitară.
Economica.net - vin, 03 aug. 2012, 18:30
Eurogrupul pregăteşte o reuniune extraordinară la începutul lui septembrie

Deşi încă nu s-a concretizat data, se prevede ca miniştrii de finanţe din zona euro să se întâlnească mai întâi la Bruxelles şi după câteva zile în Cipru.

Printre posibilele date pentru această primă întâlnire de după vacanţa de vară figurează 3 septembrie, când preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, are prevăzută o intervenţie în Parlamentul European, adaugă sursa citată.

Pe agenda convorbirilor se vor afla situaţia din Grecia – preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, va efectua o vizită la Atena la 22 august – şi problemele de finanţare ale Spaniei.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, pe fondul creșterii exporturilor și al cererii pentru unele dintre......
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...