Euroins România acuză Autocar şi service-urile asociate că practică ‘tarife umflate’

Reprezentanţii companiei de asigurări Euroins România au precizat marţi că tarifele facturate de Autocar şi service-urile asociate sunt "umflate" şi că au informat oficial "toate autorităţile competente în domeniu" cu privire la neregulile comise de aceste unităţi, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 07 iul. 2020, 10:09
Euroins România acuză Autocar şi service-urile asociate că practică 'tarife umflate'

Precizarea a fost făcută după ce grupul de firme AutoCar a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la faptul că a solicitat falimentul firmei Euroins la Tribunalul Ilfov pentru suma de 1,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

„După luni de zile de acuzaţii nefondate şi calomnii, Euroins România Asigurare Reasigurare SA nu are altă opţiune decât să facă publică o comparaţie între tarifele facturate de Autocar şi service-urile asociate care atacă societatea de asigurări de mai mult timp, respectiv costurile listate de alte service-uri similare din România. Diferenţele sunt indecente şi au obligat Euroins România să informeze oficial toate autorităţile competente în domeniu cu privire la neregulile comise de aceste service-uri. Societatea va continua să procedeze astfel pentru a proteja compania şi drepturile a milioane de clienţi. Iată numai unul dintre exemplele uluitoarei politici de preţuri de la Autocar şi service-urile asociate: în cazul unui Ford Focus Generaţia 3, operaţiunea de reparaţie a uşii dreapta faţă şi înlocuirea uşii dreapta spate a fost facturată către Euroins România cu suma de 26.298,17 lei, adică 5.433,5 euro – mai mult de un sfert din preţul de nou al unui astfel de automobil”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Euroins susţin că Autocar „facturează reparaţiile maşinilor ca şi cum ar fi cu aur – de cinci ori peste preţurile medii la nivel naţional”.

„De exemplu, salariul mediu al unui tinichigiu este de aproximativ 1.000 de euro net, sau 1.800 de euro cu toate contribuţiile şi impozitele, potrivit ofertelor de muncă postate pe internet, ceea ce înseamnă un pic peste zece euro, brut, per oră. Atât este plătit un tinichigiu cu experienţă, în România, în medie. Autocar şi service-urile asociate facturează de zece ori mai mult ora de tinichigerie atunci când plătitorul este Euroins România – potrivit facturilor primite de luni de zile. Deci, Autocar şi service-urile asociate facturează Euroins aproape 100 de euro pentru ora de tinichigerie, iar tinichigiul care face treaba este plătit cu o zecime din această sumă. Dar suma de 100 de euro, sau 480 de lei, este numai nivelul de început, pentru că Autocar şi service-urile asociate au facturat către Euroins România chiar şi 661 de lei per oră, plus TVA, pentru ‘selectare erori memorie’, adică aproape 140 de euro per oră”, se menţionează în comunicat.

Potrivit statisticilor BAAR pentru 2020, costul mediu al orei de manoperă facturat de service-urile din România este de 151 de lei (31 de euro) per oră, se mai precizează în comunicat.

„Euroins România a mers şi mai departe şi a analizat costurile primite direct de la 185 de unităţi de reparaţii auto din toată ţara, ajungând la un cost mediu la nivel naţional de 130 de lei (27 de euro) per oră, plus TVA – sume facturate direct către Euroins România de service-uri oneste. Tarifele Autocar pentru manoperă sunt între 480 şi 661 de lei (100 – 140 de euro) per oră, plus TVA. Faceţi dvs. calculele! (…) Euroins Romania se confruntă practic cu un atac de blocare din partea unui pumn de service-uri lacome, care sufocă activitatea companiei şi provoacă în mod indirect prejudicii românilor oneşti prin supra-aglomerarea departamentului daune cu cereri şi facturi absurde”, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii Euroins susţin că, în 2019, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a respins aproape 4.500 de astfel de petiţii ca fiind nefondate, ceea ce reprezintă aproape 40% din toate petiţiile depuse împotriva Euroins România anul trecut.

Grupul de firme AutoCar a anunţat marţi că a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la faptul că a solicitat falimentul firmei Euroins la Tribunalul Ilfov pentru suma de 1,5 milioane lei.l

Potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, AutoCar înregistrează în prezent sume de 5,17 milioane de lei, sume neachitate de către Euroins, dar în prezent, doar 1,5 milioane de lei reprezintă sume cu o vechime mai mare de 60 de zile eligibile solicitării falimentului firmei de asigurări. Întreaga diferenţă de 3,6 milioane de lei, neachitată de societatea Euroins va îndeplini în scurt timp criteriile de vechime, urmând ca şi acele sume să fie adăugate în procesul de faliment intentat de unităţile reparatoare din grupul AutoCar, în următoarele două luni.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...