Europa a cheltuit 10 miliarde de euro pentru a atenua şocul energetic provocat de războiul din Iran

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10 miliarde de euro pentru a proteja consumatorii şi întreprinderile, în contextul în care războiul din Iran a dus la creşterea preţurilor la energie, însă centrul de reflexie Bruegel susţine că majoritatea măsurilor sunt prost direcţionate, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 28 apr. 2026, 14:49
Europa a cheltuit 10 miliarde de euro pentru a atenua şocul energetic provocat de războiul din Iran

Aproape patru cincimi din aceste cheltuieli suplimentare, cum ar fi reducerile generale de impozite, sunt direcţionate greşit, arată un raport publicat de centrul de reflexie Bruegel. O parte din sprijinul oferit contravine recomandărilor Comisiei Europene, conform cărora măsurile de ajutor ar trebui să fie temporare, direcţionate şi să nu stimuleze cererea. Raportul mai arată că Spania este responsabilă pentru aproape jumătate din cheltuielile totale, Germania fiind al doilea cel mai mare cheltuitor, scrie Agerpres.

Şocul energetic provocat de războiul din Iran înrăutăţeşte perspectivele economice ale UE, iar presiunea asupra bugetelor statelor membre ar urma să crească şi mai mult dacă conflictul continuă. Acest lucru afectează atât creşterea economică, cât şi inflaţia în Germania, cea mai mare economie a Europei, în timp ce premierul italian Giorgia Meloni a avertizat săptămâna trecută că nu toate ţările UE au marja de manevră fiscală necesară pentru a amortiza lovitura dată de preţurile mai mari.

Conflictul din Orientul Mijlociu vine într-un moment în care blocul comunitar se confruntă încă cu consecinţele invaziei ruseşti din Ucraina, din 2022, care a dus la o creştere record a preţurilor la gaze. În timpul acelei crize energetice, guvernele UE au alocat peste 500 de miliarde de euro pentru a veni în sprijinul consumatorilor.

„Vestea proastă este că guvernele UE par să nu fi învăţat prea multe din criza energetică din 2022. Împotriva tuturor recomandărilor instituţiilor europene şi internaţionale, acestea prioritizează măsurile rapide şi neţintite. Acest lucru este inegal din punct de vedere social şi riscă să alimenteze şi mai mult problema prin stimularea cererii în perioadele de penurie”, a declarat Simone Tagliapietra, analist la Bruegel.

Săptămâna trecută, liderii UE au cerut noi măsuri care să ajute la atenuarea impactului provocat de creşterea preţurilor la energie, considerând drept insuficient un plan propus de Executivul comunitar, care presupune o mai bună coordonare, măsuri privind combustibilul pentru avioane şi reduceri de taxe la energie.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut mai mulţi bani pentru electrificarea economiei, reguli fiscale mai flexibile şi o taxă pe profiturile excepţionale realizate de companiile energetice. Guvernul de la Madrid a ţintit reducerea TVA la combustibil, electricitate şi gaze, precum şi acordarea de ajutoare directe pentru sectoarele agricol, transport şi industrial.

Anterior, Comisia Europeană a calculat că, de la începutul războiului din Iran, UE a plătit peste 20 de miliarde de euro în plus pentru combustibilii fosili pe care îi utilizează.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...