Europa cere ajutor pentru a nu ajunge la un „dezastru sanitar”. 11 ţări din UE cer ca noile fonduri de apărare să includă medicamentele esenţiale

Un grup de 11 ţări din Uniunea Europeană au cerut Comisiei Europene să includă medicamentele esenţiale în cadrul de finanţare a noilor fonduri care vor fi utilizate pentru consolidarea apărării comunitare, informează luni EFE.
AGERPRES - lun, 10 mart. 2025, 16:35
Europa cere ajutor pentru a nu ajunge la un

„Europa nu îşi mai permite să trateze siguranţa medicamentelor ca pe o problemă secundară. Orice altă poziţie ar fi o greşeală gravă de calcul, una care ar putea transforma dependenţa noastră de medicamentele esenţiale în călcâiul lui Ahile al securităţii Europei”, se arată într-un editorial publicat pe site-ul Euronews.

Miniştrii sănătăţii din Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Slovenia, care semnează textul, subliniază că „este uşor pentru actorii străini să transforme această dependenţă într-o vulnerabilitate critică, una care ar putea submina serios capacităţile de securitate şi apărare ale Europei”, scrie Agerpres.

Apelul celor 11 miniştri ai sănătăţii din UE este făcut public cu o zi înainte de o reuniune la care Comisia Europeană îşi prezintă propunerea privind Legea medicamentelor critice, care urmăreşte să garanteze furnizarea de medicamente de bază către UE şi să reducă dependenţa acesteia de Asia.

Miniştrii europeni menţionaţi subliniază că între 80 şi 90% dintre antibiotice sunt produse pe continentul asiatic, în principal în China, ceea ce reprezintă o dependenţă care a dus la vulnerabilitatea blocului comunitar în timpul pandemiei de coronavirus.

Unele dintre aceste medicamente produse în principal în afara Uniunii, precum antibioticele, anestezicele şi tromboliticele, nu sunt „vitale doar pentru sănătatea civilă, ci şi pentru scenariile militare şi de urgenţă”, subliniază cei 11 miniştri care semnează scrisoarea.

„Europa, care era cândva lider în producţia de medicamente, depinde acum de Asia pentru 60% şi până la 80% din aprovizionarea sa farmaceutică. Presiunea preţurilor asupra medicamentelor generice ieftine, împreună cu costurile mai mari ale forţei de muncă şi de mediu, au fost principalii factori ai acestei schimbări”, apreciază ei.

Ţările UE au cerut încă din 2023 crearea legii medicamentelor critice pe care Comisia o va propune marţi, pe baza lecţiilor învăţate din pandemie, pentru a promova producţia farmaceutică în Europa şi a diversifica oferta.

„Cu toate acestea, de la apelul nostru din mai 2023, realitatea geopolitică s-a schimbat rapid: securitatea a devenit prioritatea numărul unu pentru liderii europeni”, notează miniştrii.

Prin urmare, cei 11 miniştri europeni cer „ca UE să integreze această lege în cadrul mai amplu de securitate a Europei, similar modului în care Legea de producţie de apărare din Statele Unite ale Americii desemnează lanţurile de aprovizionare farmaceutice ca o chestiune de securitate naţională”.

Legea americană permite monitorizarea lanţurilor de aprovizionare, identificarea vulnerabilităţilor, direcţionarea investiţiilor pentru a favoriza producţia naţională sau emiterea de contracte care impun aprovizionarea cu prioritate a guvernului.

„O parte din finanţarea acesteia trebuie să fie integrată în planurile de cheltuieli pentru apărare ale UE, inclusiv în mecanismele financiare ale noului pachet de apărare. La urma urmei, fără medicamente esenţiale, capacitatea de apărare a Europei este compromisă”, atrag atenţia miniştrii semnatari.

În plus, legea va trebui să răspundă fragmentării Europei în ceea ce priveşte depozitarea acestor medicamente critice într-un mod care să garanteze „că medicamentele esenţiale sunt disponibile, atunci când sunt necesare şi acolo unde sunt necesare”.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile de petrol ale Kazahstanului au scăzut în decembrie la cel mai redus nivel din ultimele 14 luni
Exporturile de petrol ale Kazahstanului au scăzut în decembrie la cel mai redus nivel din ultimele 14 luni
Exporturile Kazahstanului de ţiţei CPC Blend vor coborî în decembrie la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, pe fondul întârzierilor în reparaţiile infrastructurii ruse de încărcare,......
Tradiții și superstiții de Crăciun
Tradiții și superstiții de Crăciun
Creştinii prăznuiesc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. ...
Când se va putea circula în România pe 500 km de autostradă neîntreruptă. De unde până unde și ce lipsește acum
Când se va putea circula în România pe 500 km de autostradă neîntreruptă. De unde până unde și ce lipsește acum
Cel mai lung traseu de șosea de mare viteză din România va lega Oltenia de Moldova, odată ce vor fi terminați câțiva ...
Atacuri aeriene ruse provoacă poluare cu ulei vegetal în Marea Neagră, acuză Ucraina
Atacuri aeriene ruse provoacă poluare cu ulei vegetal în Marea Neagră, acuză Ucraina
Atacuri aeriene ruse asupra portului Odesa din sudul Ucrainei au provocat poluare cu ulei de floarea-soarelui pe coasta Mării ...