Europa îşi redeschide porţile pentru panourile fotovoltaice din China

Economica.net
04 09. 2018
fotovoltaic_gujarat_solar_5654_97395400

Bruxelles-ul a introdus aceste măsuri la finele lui 2013 pentru a proteja industria europeană în faţa produselor din China şi, ulterior, în luna martie 2017, le-a extins pentru alte 18 luni. Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, Comisia Europeană a respins o nouă prelungire, îngrijorat fiind şi de posibilul răspuns al autorităţilor de la Beijing, având în vedere că în 2013 cele două părţi s-au aflat pe marginea unui război comercial cu privire la acest subiect.

„După ce a analizat atât nevoile producătorilor de panouri fotovoltaice cât şi cele ale celor care utilizează sau importă panouri fotovoltaice, Comisia a decis că este în interesul UE să elimine aceste măsuri”, a informat luni executivul comunitar.

Însă decizia Comisiei a fost criticată vehement de producătorii europeni de panouri şi componente pentru panourile fotovoltaice, reuniţi în federaţia EU Prosun, care au solicitat anterior prelungirea măsurilor anti-dumping. „Decizia CE pune în pericol industria fotovoltaică din UE, având în vedere că în cinci ani peste 100 de companii din sector au dat faliment”, a declarat preşedintele EU ProSun, Milan Nitzschke.

În schimb, companiile europene care dezvoltă şi instalează parcuri de panouri fotovoltaice vorbesc de o „nouă vârstă de aur a energiei fotovoltaice” în Europa, potrivit lui James Watson, director general la SolarPower Europe. La rândul lor, autorităţile de la Beijing au salutat decizia Comisiei Europene de a nu prelungi măsurile antidumping şi antisubvenţii pe care le-a impus importurilor de panouri solare provenind din ţara asiatică, acestea urmând să expire începând din 3 septembrie.

Dezvoltatorii de proiecte în domeniul energiei fotovoltaice se aşteaptă ca, odată cu eliminarea restricţiilor, să scadă preţul panourilor în UE, iar acest lucru să accelereze dezvoltarea energiei fotovoltaice, care anul trecut a fost responsabilă pentru aproximativ 3% din consumul de energie electrică din Uniunea Europeană.