Europa nu-și pot garanta securitatea fără Statele Unite ale Americi, consideră ministrul olandez al Apărării

Ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans (foto), a declarat marţi, la Paris, că europenii nu îşi pot garanta securitatea fără asistenţa Statelor Unite, care rămân un "aliat de încredere" în cadrul NATO, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 mart. 2025, 18:29
Europa nu-și pot garanta securitatea fără Statele Unite ale Americi, consideră ministrul olandez al Apărării

În timp ce apropierea Washingtonului de Moscova şi suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina seamănă îndoială în rândul europenilor cu privire la intenţiile administraţiei americane, Ruben Brekelmans, invitat de onoare la Forumul de Apărare şi Securitate de la Paris (PDSF), a cerut presei să nu se lanseze în speculaţii.

„Nu ar trebui să speculăm asupra altor măsuri pe care le-ar putea adopta SUA, pentru că pur şi simplu nu ne putem garanta securitatea fără SUA în acest moment, este efectiv realitatea cu care trebuie să lucrăm”, a afirmat ministrul olandez al Apărării.

Deşi a declarat că speră ca Washingtonul să „îşi revizuiască poziţia faţă de Ucraina”, SUA rămân, în opinia sa, un „aliat de încredere” în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, dar se aşteaptă ca ţările europene să facă mai mult.

„Ei se aşteaptă nu la o împărţire a poverii, ci la un transfer al poverii” apărării continentului european în faţa ameninţării pe care o reprezintă Rusia, potrivit acestuia.

Brekelmans nu s-a declarat îngrijorat de dependenţa de echipamentele militare americane, cum ar fi avionul de luptă stealth F-35, despre care unii observatori se tem că vor deveni neoperaţionale în cazul unei opoziţii din partea SUA faţă de deciziile clienţilor săi europeni.

Regatul Ţărilor de Jos este membru al programului F-35 de mai bine de 20 de ani, iar unele dintre componentele acestuia sunt produse doar în Ţările de Jos, a amintit el.

„Aşadar, cred că este în interesul nostru să ne asigurăm că programul F-35 rămâne operaţional şi de succes, aşa cum este acum, şi nu văd niciun semn că SUA vor da înapoi”, a adăugat ministrul olandez.

Iar dacă ţările europene, ale căror bugete de apărare urmează să crească, trebuie să îşi dezvolte propria producţie de echipamente militare, Brekelmans susţine că nu se pune problema ca ele să se lipsească de echipamentul american. Şi aceasta deoarece capacităţile de producţie ale producătorilor europeni sunt insuficiente pentru a fabrica suficient de rapid şi în cantităţi mari, consideră ministrul olandez al apărării.

„Rezultatul este cel care contează (…) Pur şi simplu nu avem timp” suficient, a spus el, adăugând că serviciile de informaţii militare olandeze au estimat că Rusia nu va avea nevoie decât de un singur an pentru a-şi repoziţiona forţele după încetarea ostilităţilor în Ucraina.

Producţia de echipamente militare sub licenţă americană în Europa trebuie aşadar să crească, a afirmat Ruben Brekelmans, care a mai spus că „este de acord cu Franţa” pentru ca investiţiile să fie direcţionate în marea lor parte spre producţia în cadrul UE.

Sursa foto: Government.nl

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...