Europa se pregăteşte de o potenţială criză a costului vieţii. Perspectivele economice ale UE, umbrite de efectele războiului din Iran

21 05. 2026
euro 7658586767

În previziunile economice de toamnă publicate în noiembrie, Executivul comunitar era optimist cu prudenţă. PIB-ul urma să crească anul acesta cu 1,4% în UE şi cu 1,2% în zona euro, în timp ce inflaţia era prognozată la 2,1% în UE şi la 1,9% în zona euro, aproape de ţinta pe termen mediu a BCE, de 2%, scrie Agerpres.

În aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) estima pentru acest an o rată a inflaţiei de 2,8% în UE şi de 2,6% în zona euro.

Pe plan global au crescut semnificativ preţurile la carburanţi, în urma războiului din Iran şi a blocării Strâmtorii Ormuz, o rută majoră de transport.

Datele Eurostat arată că Produsul Intern Brut al celor 21 de state din zona euro, dar şi cel al UE, a înregistrat un avans de 0,1% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, după o creştere de 0,2% în trimestrul patru 2025, comparativ cu trimestrul precedent.

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 0,8% în zona euro şi cu 1% în UE în primul trimestru din 2026, după un avans de 1,3% în zona euro şi unul de 1,4% în UE în trimestrul precedent.

Deja, Guvernul german a înrăutăţit previziunile din 2026 pentru cea mai mare economie europeană la 0,5%.

Comisia Europeană prognoza în 2027 o creştere a PIB-ului UE de 1,5% şi o inflaţie de 2,2%.

„Privind în perspectivă, mediul global rămâne dificil, dar se preconizează că o piaţă a forţei de muncă rezilientă, îmbunătăţirea puterii de cumpărare şi condiţiile favorabile de finanţare vor sprijini creşterea economică moderată. În plus, Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi alte fonduri ale UE atenuează efectul consolidării fiscale în mai multe state membre. Acest sprijin stă la baza cererii interne, care se preconizează că va fi principalul motor al creşterii economice în perioada analizată în previziuni. Se anticipează o creştere constantă a consumului privat, susţinută de factorii de mai sus, dar şi de o scădere treptată a ratei de economisire. Investiţiile urmează să se relanseze, în principal ca urmare a construcţiilor nerezidenţiale şi a cheltuielilor de capital pentru echipamente”, indica în noiembrie Executivul comunitar.

Comisia Europeană publică în fiecare an două previziuni cuprinzătoare (primăvara şi toamna), care acoperă o gamă largă de indicatori economici pentru toate statele membre ale UE, ţările candidate, ţările AELS (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb) şi alte economii de piaţă avansate şi emergente majore.