Europa trebuie să redevină o forţă dominantă în „Noua Ordine Mondială” – Merz

Europa trebuie să găsească o modalitate de a redeveni o forţă dominantă pentru a se afirma în noua ordine mondială emergentă, dominată de câţiva jucători puternici, a afirmat joi cancelarul german Friedrich Merz, citat de dpa.
AGERPRES - J, 29 ian. 2026, 12:34
Europa trebuie să redevină o forţă dominantă în

Europenii îşi vor putea pune în aplicare ideile doar „dacă noi înşine învăţăm limbajul politicii de putere”, le-a spus Merz parlamentarilor germani, într-un discurs de politică externă în Bundestag.

În ultimele decenii, Europa a fost forţa politică care a insistat asupra statului de drept ca bază a relaţiilor dintre state şi popoare, a spus Merz. „Vrem să păstrăm toate acestea şi să continuăm să le protejăm în viitor”, a notat el, scrie Agerpres.

Cancelarul german a lăudat totodată răspunsul unit al aliaţilor europeni din NATO, referindu-se la încercarea preşedintelui american Donald Trump de a „prelua” Groenlanda.

Trump şi-a retras ameninţările de a impune tarife vamale sau chiar de a dobândi prin forţă teritoriul deţinut de Danemarca, după ce ţările europene au ameninţat cu contratarife, menţionează dpa.

Această experienţă le-a permis europenilor, pentru scurt timp, să simtă „bucuria respectului de sine”, a spus Merz, adăugând că „această încredere în sine nou dobândită” trebuie folosită pentru a aborda noi probleme.

„Tot mai multe ţări din întreaga lume recunosc că actuala reorganizare globală reprezintă şi o oportunitate pentru toţi actorii care preferă regulile arbitrarului şi care văd mai multe avantaje în comerţul liber şi echitabil decât în urmărirea unilaterală a interesului propriu”, a mai spus cancelarul german, potrivit Reuters.

Acesta a afirmat totodată în discursul său că NATO rămâne cea mai bună garanţie pentru libertate, pace şi securitate şi că Europa va continua să întindă o mână Statelor Unite pentru cooperare, dar nu ca subordonaţi.

„În pofida unor probleme, vrem să nu pierdem din vedere adevărata valoare a acestei alianţe. Alianţa NATO şi încrederea construită în cadrul acesteia de-a lungul a peste şapte decenii rămân, pentru toate părţile de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului, cea mai bună garanţie de libertate, pace şi securitate”, a insistat Merz, citat de EFE.

„Prin urmare, ca europeni, vrem să păstrăm NATO şi să o consolidăm. Vom continua să întindem o mână Statelor Unite pentru cooperare. Dar, ca democraţii, suntem parteneri şi aliaţi, nu subordonaţi”, a precizat cancelarul german, menţionând că Europa este deschisă şi către „noi alianţe”.

Te-ar mai putea interesa și
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziţie poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără......
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în multinaționale
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în ...
Conflictele dintre angajați și companii, mai ales în mediul multinaționalelor, trebuie analizate în funcție de temeiul ...
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
O navă comercială a fost atacată duminică în largul coastelor Yemenului, în Marea Roşie, a anunţat armata britanică. ...
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care a format deja aproape 300 de tineri
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care ...
Antibiotice Iași (simbil bursier ATB) anunță lansarea unei noi ediții a programului Perform a+, dedicat tinerilor faramciști. ...