Europenii sunt dispuşi să plătească în plus pentru maşini noi cu emisii mai reduse – sondaj T&E

 Peste trei sferturi dintre europeni (76%) consideră că producătorii de maşini ar trebui să fie obligaţi legal să reducă emisiile de la maşinile noi cât de mult se poate tehnologic, în timp ce aproape două treimi (65%) ar fi dispuşi să plătească până la 500 de euro în plus pentru un vehicul nou cu emisii mai mici, arată datele unui sondaj realizat de Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E), pe platforma YouGov.
AGERPRES - lun, 24 ian. 2022, 09:40
Europenii sunt dispuşi să plătească în plus pentru maşini noi cu emisii mai reduse - sondaj T&E

„Industria auto susţine că reducerea emisiilor unui vehicul este prea costisitoare, când, în realitate, va costa mai puţin decât o vopsire. Europenii doresc maşini mai curate şi sunt dispuşi şi să plătească mai mult pentru asta”, susţine Fabian Sperka, coordonator în cadrul T&E.

Potrivit sondajului, chiar dacă ar cumpăra o maşină second-hand, 50% dintre cei chestionaţi au spus că şi-ar dori ca aceasta să îndeplinească o limită minimă legală de poluare, pe când doar 12% dintre aceştia nu sunt interesaţi de acest aspect.

În acelaşi timp, 77% din totalul celor chestionaţi sunt de părere că maşinile noi trebuie să respecte limite minime legale de poluare, indiferent de condiţiile de trafic. În prezent, limitele actuale de poluare nu se aplică şi călătoriile scurte în oraş, cu porniri şi opriri frecvente, când motoarele emit mai multe emisii, menţionează realizatorii cercetării de specialitate.

„Reducerea poluării aerului este o prioritate majoră în Pactul Verde al UE, iar emisiile din transport sunt o sursă majoră de poluare a aerului. Noul standard Euro 7 pentru maşini este atât posibil, cât şi absolut necesar, ca pas intermediar în tranziţia către un transport curat. Este cu atât mai important cu cât guvernanţii români evită cu orice preţ să ia măsuri eficiente pentru reducerea poluării din transportul rutier”, afirmă Mihai Stoica, director executiv al Asociaţiei 2Celsius.

Datele centralizate de T&E evidenţiază faptul că 76% dintre europenii intervievaţi subliniază că producătorii de maşini ar trebui să fie obligaţi legal să reducă emisiile de la maşinile noi cât de mult se poate tehnologic. Totodată, 65% dintre respondenţii care ar cumpăra o maşină nouă sunt dispuşi să plătească până la 500 de euro în plus pentru un vehicul cu emisii mai mici.

Reprezentanţii Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu precizează că, la ora actuală, Comisia Europeană este interesată de poluarea reală a maşinilor pe întreaga lor durată de viaţă, în condiţiile în care autovehiculele noi sunt verificate doar în primii cinci ani, sau la 100.000 km, chiar dacă durata lor de viaţă este mult mai mare, în special în sudul, centrul şi estul Europei.

Statisticile oficiale arată că, în România, în fiecare an, peste 29.000 de oameni mor prematur din cauze asociate poluării, iar costurile sociale sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, respectiv de peste 1.800 euro/cap de locuitor/an şi de 3.002 euro/cap de locuitor/an la nivelul Municipiului Bucureşti.

„Comisia Europeană analizează o serie de noi propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor din trafic şi estimează că industria auto va trebui să plătească între 100 şi 500 de euro pe maşină pentru reducerea emisiilor. Totodată, industria auto avertizează că vehiculele mai curate vor atinge marjele de profit şi fac presiuni pentru diminuarea ţintelor de reducere a emisiilor. În aprilie, Comisia Europeană urmează să propună noi reguli pentru standardul „Euro 7″, care va stabili limitele legale pentru aproximativ 100 de milioane de maşini pe benzină şi diesel care vor fi vândute în Europa, începând cu 2025”,

Sondajul T&E a fost realizat pe platforma YouGov, pe un eşantion de peste 8.000 de persoane din România, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Cehia.

Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E) are ca scop promovarea şi crearea atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel global, de politici pe domeniul transporturilor, bazate pe principii de dezvoltare sustenabilă. Înfiinţată în anul 1990, T&E reprezintă 58 de organizaţii din 26 de ţări din Europa, în special grupuri de mediu şi militanţi care lucrează pentru politici de transport durabile la nivel naţional, regional şi local.

2Celsius (2C) este o organizaţie europeană, culturală şi de mediu cu sediul în România, membră a reţelei T&E de la Bruxelles. Pe lângă activităţile legate de jurnalism, 2C a gestionat şi programe de caritate, precum: cultura bicicletei în mediile rural-montane, relaţia dintre producţia hranei şi schimbările climatice (schimbarea utilizării terenurilor) şi programe de „institutional greening” şi dezvoltare locală.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...