Europenii, tot mai atrași de Dacia. 383.448 de unități vândute în primele zece luni din 2022

Dacia continuă să crească pe piața europeană. În primele zece luni din 2022, în statele UE, EFTA și Marea Britanie, marca a fost înmatriculată în 383.448 unități.
Robert Stan - J, 17 nov. 2022, 08:01
Europenii, tot mai atrași de Dacia. 383.448 de unități vândute în primele zece luni din 2022

Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) privind înmatriculările de autoturisme din primele zece luni ale acestui an arată o creștere cu 16,6% a mărcii Dacia.

Piața auto europeană – compusă de statele Uniunii Europene (UE), cele ale statelor din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA) și Marea Britanie (UK) – a scăzut în perioada ianuarie – octombrie 2022 cu 7,8% față de perioada similară din anul trecut până la 9.181.660 unități.

În timp ce majoritatea mărcilor au raportat un recul al înmatriculărilor, marca românească Dacia, parte a grupului Renault, a reușit să se mențină pe o direcție ascendentă. Cu 383.448 de autoturisme vândute în primele zece luni din 2022, dintre care 34.630 doar în octombrie, Dacia a înregistrat o creștere cu 16,6% față de perioada corespunzătoare din anul anterior.

Grație acestei creșteri și pe fondul reculului pieței totale, înmatriculările mărcii Dacia au reprezentat, după zece luni din acest an, 4,2% din suma autoturismelor comercializate în statele UE, EFTA și UK. Cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât cea din anul anterior, acestă cotă de piață o depășește net pe cea a unor mărci mult mai cunoscute pe continent.

De exemplu, marca spaniolă SEAT a raportat o cotă de 3,1%, Opel de 3,9%, Fiat de 3,6%, Citroen de 3,5%, Volvo de 2,4%, iar Nissan de 2,1%.

După primele zece luni din 2022, cele mai puternice mărci europene în privința vânzărilor rămân Volkswagen (964.188 unități), Toyota (633.532 unități), Peugeot (524.447 unități), BMW (518.919 unități) și Mercedes-Benz (512.342 unități).

În clasamentul grupurilor auto, poziția de lider este ocupată de Volkswagen, cu 2.261.496 unități, în timp ce pe poziția a doua se află Stellantis (1.728.623 unități) și Hyundai – KIA (903.336 unități).

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...