Danezii de la Eurowind vor face în România cel mai mare parc eolian din Europa

Dezvoltatorul danez Eurowind a depus la Transelectrica o cerere de racordare a unui uriaș parc eolian care ar urma să fie construit în județul Botoșani. Cu o putere de aproape 1.200 MW, ar fi cel mai mare parc eolian de uscat din Europa la această dată. Proiectul este la un stadiu incipient.
Mihai Nicuţ - mar, 04 mart. 2025, 10:33
Danezii de la Eurowind vor face în România cel mai mare parc eolian din Europa

Proiectul Centralei Electrice Eoliene (CEE) Botoșani va fi de fapt un complex de nouă parcuri situate în nouă comune din nordul județului Botoșani, potrivit unei relatări din presa locală. Tot de acolo aflăm și că firma de proiect al danezilor, EWE Eolian, a depus cerere de racordare la Transelectrica, pentru o putere de 1.188 MW.

Oameni apropiați de situație cu care am discutat spun că, într-adevăr, dezvoltatorul danez a depus cerere de racordare la Transelectrica, de unde este așteptat un studiu de soluție, după care are urma să fie emis și Avizul Tehnic de Racordare (ATR). Terenul a fost securizat de investitorul danez, iar sursele noastre spun că autoritățile locale i-au primit foarte bine pe investitori, dat fiind potențialul acestei investiții. Proiectul este totuși la un nivel incipient, și probabil că parcul, care ar urma să fie finalizat în etape, nu va fi operațional mai devreme de 2031. Cel mai probabil, în funcție de soluția care va aprobată de Transelectrica – posibil ca investitorul să suporte și o întărire de rețea în zonă – parcul ar urma să fie racordat în stația Suceava, care ar urma să fie extinsă, iar o parte din energia debitată în rețea ar putea ajunge și în Republica Moldova, prin viitoarea linie Suceava-Bălți, proiect la care se lucrează acum.

Avantajul este că acest proiect, chiar dacă nu va beneficia de aceleași condiții excelente de vânt ca în Dobrogea, este dezvoltat într-o zonă care nu este congestionată, spre deosebire de ce se întâmplă acum în zona de sud-est a României.

Cel puțin la acest moment, această capacitate va deveni cel mai mare parc eolian de uscat dn Europa, potrivit presei locale, peste Fosen Vind din Norvegia, finalizat în anul 2020, care are o putere de 1.057 MW și deținut de Statkraft.

Eurowind Energy este un important dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, cu sediul în Hobro, Danemarca. Cu peste 600 de angajați în 15 țări europene și în SUA, obiectivul companiei este acela de a crea un viitor alimentat doar cu energie regenerabilă, prin investiții în proiecte de acest fel.

Compania anunța, într-un raport publicat toamna trecută, că are un portofoliu de proiecte de 7.800 MW pe piața noastră.

“Lista de proiecte a crescut semnificativ în 2023/24, de la 34 GW în 2022/23 la 54 GW. Cea mai mare parte a creșterii a fost înregistrată pe piețele din România, Bulgaria, Polonia, Suedia, Italia și Germania. Piața cu cea mai mare creștere a fost România, unde au fost identificate noi oportunități, mai multe proiecte intrând în faza de construcție și altele în faza de pre-construcție. Această acumulare de proiecte viitoare este fundamentul creșterii noastre continue și se va concretiza în anii următori sub forma unei activități de construcție ridicate și, ulterior, a unei capacități operaționale sporite”, arăta atunci compania.

În acest an, compania va pune în funcțiune parcul eolian Pecineaga din județul Constanța, cu cele mai mari turbine din România, de 48 MW – a montat toate turbinele deja – dar și parcul fotovoltaic Teiuș, din județul Alba, cu o putere de 60 MW.

Eurowind Energy este prezent pe piața din România din anul 2011.

Te-ar mai putea interesa și
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care rămân în economia naţională
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care ...
România trebuie să transforme resursele atrase prin Instrumentul SAFE în proiecte realizate, contracte implementate şi investiţii care rămân în economia naţională, a declarat, joi,......
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Noul guvern conservator al Ungariei a anunţat joi că pensia minimă va creşte de la 80 de euro pe lună, în prezent, ...
IKEA a redus prețurile în România și a pierdut masiv din profit, dar și-a crescut afacerile. Cum arată bilanțul financiar pe 2025 al gigantului suedez
IKEA a redus prețurile în România și a pierdut masiv din profit, dar și-a crescut afacerile. Cum arată bilanțul financiar ...
Retailerul suedez de mobilă IKEA a depășit pragul de 1,5 miliarde de lei cifră de afaceri în 2025, după o creștere ...
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Grupul german Schwarz, care deţine retaileri Lidl şi Kaufland, şi-a anunţat joi intenţia de a investi 5,6 miliarde de ...