Eveniment la BVB. BCR listează a doua emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro cu randament de 4%

Banca Comercială Română (BCR) listează astăzi, 23 decembrie 2025, o nouă emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB). Obligațiunile sunt listate la BVB sub simbolul bursier BCR31E și au o maturitate de 6 ani. Este cea de-a doua emisiune de obligațiuni a companiei BCR în cursul anului acesta și cea de-a 12-a emisiune listată de-a lungul timpului.
Gabriela Ţinteanu - mar, 23 dec. 2025, 10:26
Eveniment la BVB. BCR listează a doua emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro cu randament de 4%

Obligațiunile corporative BCR31E, în număr de 5000 de unități, au o valoare nominală de 100.000 euro, o dobândă fixă de 4,00% p.a. pentru primii 5 ani, iar în ultimul an dobânda se plătește trimestrial, Euribor 3M + 1,65% p.a.. Obligațiunile vor ajunge la maturitate pe 25 noiembrie 2031.

Obligațiunile fac parte din programul EMTN (Euro Medium Term Notes) care permite companiei să acceseze piețe de capital internaționale pentru finanțare. Obligațiunile au fost anterior admise la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori de la Viena.

”Banca Comercială Română încheie seria listărilor din acest an bursier excepțional prin lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni pe Piața Reglementată a BVB. Cu o sumă de peste 12 miliarde de lei atrasă în ultimii ani prin emisiuni de obligațiuni, BCR reafirmă rolul important pe care piața de capital îl joacă în strategia de finanțare a instituțiilor bancare din România. Succesul actualei emisiuni de obligațiuni arată, totodată, încrederea investitorilor instituționali din străinătate și vizibilitatea pe care compania a cultivat-o în rândul acestora. BCR rămâne unul dintre emitenții care fructifică mecanismele pieței de capital și, în calitate de intermediar de referință la BVB, contribuie la dezvoltarea pieței bursiere. Ne dorim ca Noul An să ne aducă momente multiple în care să sărbătorim reușitele la Bursă ale BCR, ale emitenților, intermediarilor și ale celorlalți participanți”, a declarat Remus Vulpescu, CEO Bursa de Valori București.

„Listarea celei de-a doua emisiuni de euroobligațiuni BCR la Bursa de Valori București este un pas important în conectarea capitalului internațional cu economia locală și reconfirmă angajamentul nostru de a susține dezvoltarea pieței de capital din România. Interesul ridicat pentru această emisiune și condițiile competitive obținute confirmă capacitatea BCR de a accesa eficient piețele internaționale de capital și de a-și consolida poziția de emitent credibil. Prin listarea obligațiunilor și la BVB, facilităm accesul investitorilor locali la instrumente denominate în euro și contribuim la finanțarea economiei reale, investițiile în România fiind o prioritate strategică pentru noi”, a spus Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Emisiunea de obligațiuni care debutează astăzi la Bursă este a 12-a emisiune listată de BCR la BVB. Prima emisiune de obligațiuni emisă de BCR a ajuns la maturitate, în prezent fiind tranzacționate în total 11 emisiuni corporative. Cea de-a doua emisiune de obligatiuni emisă de bancă, în valoare de 600 milioane de lei, se tranzacționează din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26.

În 2021, BCR a listat alte trei emisiuni de obligațiuni, dintre care una de obligațiuni verzi, BCR28, BCR28A și BCR28B.

În 2022, BCR a listat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București 3 emisiuni de obligațiuni, dintre care prima și a treia corporative, BCR27 și BCR28C, în timp ce a doua a fost o emisiune de obligațiuni verzi, BCR27A. În 2023, BCR a listat două emisiuni de obligațiuni: în luna mai, a avut loc listarea emisiunii de euroobligațiuni verzi BCR27E, marcând debutul băncii pe piețele internaționale de capital, iar în decembrie, a fost admisă la tranzacționare emisiunea de obligațiuni BCR29, în valoare de 1 miliard de lei.

La acestea se adaugă obligațiunile listate în cursul anului acesta, și anume BCR31, în valoare de 1,12 miliarde de lei, și BCR31E, în valoare de 500 milioane de euro, ajungând în prezent la o valoare cumulată de 12,42 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă din sectorul B2B, în urcare cu 1,5%, în primele 10 luni
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă din sectorul B2B, în urcare cu 1,5%, în primele 10 luni
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut în primele zece luni ale anului, atât ca serie brută, cu 1,5%, cât şi ca serie ajustată în......
Conceptul electric Renault Filante, dotat cu baterie de 87 kWh, a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare
Conceptul electric Renault Filante, dotat cu baterie de 87 kWh, a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare
Conceptul electric Renault Filante, cu bateria de 87 kWh, a parcurs 1.008 km cu o viteză medie de 102 km/h. La finalul testului, ...
Ce se întâmplă cu aurul de a trecut de 4.400 de dolari și de ce argintul explodează simultan?
Ce se întâmplă cu aurul de a trecut de 4.400 de dolari și de ce argintul explodează simultan?
Aurul și argintul au atins maxime istorice într-un moment în care piețele financiare par mai neliniștite ca oricând. ...
ING Bank a avut un profit brut de 1,3 miliarde de lei, similar cu nivelul din 2024
ING Bank a avut un profit brut de 1,3 miliarde de lei, similar cu nivelul din 2024
În primele nouă luni ale anului 2025, veniturile ING Bank s-au majorat cu 6,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, ...