Eventuala plafonare a depăgubirii proprietarilor caselor naţionalizate va fi mult peste 15%

Proprietarii de drept ai caselor naţionalizate vor primi despăgubiri cu un eventual plafon mult mai mare de 15%, prin viitoarea lege a retrocedărilor proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist, a declarat, joi, secretarul de stat din Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura.
Economica.net - J, 15 nov. 2012, 21:06
Eventuala plafonare a depăgubirii proprietarilor caselor naţionalizate va fi mult peste 15%

În primăvara anului 2012, fostul Guvern Mihai-Răzvan Ungureanu a avansat un proiect de lege prin care proprietarii de drept ai caselor naţionalizate pentru care nu era posibilă retrocedarea în natură primeau de la statul român despăgubiri în bani, însă plafonate la 15% din valoarea reală a proprietăţii câştigate în instanţă.

În actuala guvernare, un Consiliu interministerial lucrează la elaborarea unui nou proiect de lege a retrocedărilor, text care trebuie să intre în vigoare până în aprilie 2013, termen stabilit de Curtea Europeană Drepturilor Omului (CEDO). „Vă pot spune, cu convingere, că procentul va fi cu mult mai mare de 15%”, a declarat Ovidiu Puţura, la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social.

În schimb, Ana-Maria Valica, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a spus că nivelul eventualelor plafonări de despăgubiri se va şti numai după centralizarea şi evaluarea tuturor proprietăţilor de retrocedat, proces care trebuie să se încheie până la sfârşitul anului 2012.

„Comitetul interministerial nu a adoptat niciun fel de măsură care să se refere la nivelul despăgubirilor, la o eventuală eşalonare sau plafonare. Toate acestea vor putea fi discutate numai după ce se va şti nivelul despăgubirilor”, a spus Valica.

Potrivit acesteia, ANRP a început în iunie 2012 procesul de centralizare a datelor de la autorităţile locale privind casele care trebuie retrocedate.

Până în prezent, s-a realizat colectarea datelor din teritoriu din aproximativ 60% din unităţile administrativ-teritoriale, a menţionat directorul din cadrul ANRP.

De asemenea, viitorul proiect de lege cerut României de CEDO trebuie să fie finalizat tot până la sfârşitul anului 2012, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura.

El a susţinut că pentru adoptarea proiectului până în aprilie 2013 va fi suficientă o procedură parlamentară de urgenţă, nefiind nevoie de angajarea răspunderii Guvernului în faţa Legislativului.

„Deocamdată, nu luăm în considerare o astfel de procedură (angajarea răspunderii – n.r.). Considerăm că în procedură parlamentară de urgenţă poate fi adoptat acest proiect, având în vedere termenul stabilit de CEDO, dar şi interesul statului şi al cetăţenilor pentru rezolvarea acestei situaţii”, a afirmat secretarul de stat.

În context, Puţura a arătat că viitorul proiect de lege nu a fost încă redactat în formă integrată, însă a precizat că acesta va conţine, de principiu, trei posibilităţi de soluţionare a procesului de retrocedare: restituirea imobilelor în natură, acordarea altor imobile în compensaţie, precum şi acordarea de despăgubiri în bani, unde nu sunt posibile primele două variante.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...