EVERGENT Investments raportează că a realizat un rezultat net de peste 136 de milioane de lei până la 30 septembrie 2023

15 11. 2023
evergent

Valoarea totală a activelor companiei a fost de 2,8 miliarde de lei la 30 septembrie 2023, în creștere cu 27,7% față de 30 septembrie anul anterior, și se menține peste pragul de jumătate de milliard de euro printr-o selecție riguroasă a acțiunilor și o construcție diversificată a portofoliului.

„La 30 septembrie 2023 am încheiat un nou trimestru cu rezultate solide. Suntem poziționați pe un trend de creștere, nivelul investitiilor a ajuns la 194,7 milioane de lei. Într-o perioadă cu tensiuni geopolitice în creștere și aversiune marită la risc, investițiile noastre au fost adaptate contextului economic cu inflație ridicată și rate crescute ale dobânzilor. În timpul fluctuațiilor pe termen mai scurt ale ciclului economic, am acționat rapid pentru a beneficia de oportunități și am marcat o creștere cu 34,5% a rezultatului net la 30 septembrie 2023 față de aceeași dată a anului precedent. Economia globala și piețele de capital, inclusiv cea locala, se misca rapid prin urmare și modului în care vedem procesul investitional. Identificarea acestor tendințe ne oferă puncte de referință care ne ghidează deciziile”, a declarat Claudiu Doroș (foto), președintele director general al EVERGENT Investments.

Societatea continuă să returneze valoare acționarilor săi, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, aspect susținut de ratele anuale de distribuire a dividendelor din ultimii 15 ani și programele de buy-back. În 28 iunie 2023, compania a început plata dividendelor aferente anului 2022, în valoare totală de peste 82,7 milioane de lei.

Din valoarea totală a activelor administrate, 71,9% reprezintă portofoliul de acțiuni cotate, iar 19,7% este portofoliul de acțiuni necotate. În linie cu strategia investițională, compania a recalibrat portofoliul de active și a continuat să acorde o atenție deosebită companiilor din sectoarele energie-industrial, cu 24,3% din valoarea totală a activelor și financiar-bancar, cu 43,9%. EVERGENT Investments continuă dezvoltarea portofoliului de private – equity. Peste 50% din portofoliul de active este deținut în emitenți care integrează factorii ESG, astfel că EVERGENT se aliniază tendințelor ESG pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

Prin politica de dividend predictibilă și programele de răscumpărare, compania le oferă acționarilor, atât profituri pe termen scurt, cât și perspectiva pe termen lung de creștere a valorii activelor deținute. De-a lungul ultimilor 15 ani, compania a distribuit dividende care depasesc valoarea de 840 milioane lei, iar valoarea activelor administrate a depășit pragul de semnificație de 500 milioane de euro